joi, 3 mai 2012

Examinari - 2

Am examinat ieri 2 mai 2012 copii de la Dumkan dojo. Toti au promovat examenul, dar ceea ce mi-a placut in mod deosebit a fost atitudinea unei mici practicante care, cu o rana la genunchi, a tinut neaparat sa fie prezenta pe tatami. Evident avea dureri insa a infruntat cu multa hotarare toate cerintele examinarii. De multe ori vorbim de atitudinea si mintea incepatorilor. Ar trebui sa ne amintim insa si de pasiunea si determinarea acestora. Felicitari tuturor micilor practicanti de la Dumkan !!!
****
La invitatia lui Sabin Dumitrescu sensei, tot ieri am vizitat si dojo-ul de Aikido Aikikai al Universitatii Romano-Americane. Marturisesc ca am fost surprins de cooperarea demonstrata in acest sens de Universitate, dar in mod placut. Este foarte bine sa vedem ca Fundatia Romana de Aikido Aikikai incepe sa devina cu adevarat un partener al invatamantului universitare din Romania si mentionez aici celelalte colaborari pe care le mai avem in acest domeniu : la Cluj cu Universitatea Babes-Bolyai, la Suceava cu Universitatea Stefan cel Mare si la Constanta cu Universitatea Spiru Haret. Este un inceput bun si nu pot decat sa sper ca cei care conduc institutiile de invatamant superior din Romania, realizeaza cat este de importent echilibrul dintre minte si corp.
Am examinat si cinci dintre practicantii dojo-ului, pentru gradul 6 kyu si a fost o reala placere sa ii promovez dupa o evolutie foarte buna.
Felicitari lui Sabin Dumitrescu sensei si Aurei Dumitrescu pentru munca si dedicatia lor. Ii indemn calduros pe studentii Universitatii Romano-Americane sa se alature acestui dojo si sa practice cat mai mult si cat mai intens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu