marți, 27 august 2013

Aikikai Ploiesti - seminar 24,25 august 2013


Sambata 24 august si duminica 25 august, alaturi de Sorin Despa sensei, am participat, ca si invitati, la seminarul de week-end organizat de Adrian Ionescu sensei, Aura Ionescu sensei si Doru Popescu sensei de la Aikikai Ploiesti.


Acest seminar este unul - deja - traditional si marcheaza intr-un fel reluarea activitatii cu toate fortele la dojo-urile conduse de prietenii si colegii nostri de la Ploiesti. Am tinut trei lectii iar Sorin Despa sensei celelalte trei lectii (4 au fost sambata si 2 duminica dimineata) iar participarea a fost peste asteptarile mele si in orice caz, mai mare decat in precedentul an.

Speram ca anul viitor, cand acest seminar va fi organizat din nou (tot cam in aceeasi perioada conform lui Adrian Ionescu sensei) sa avem pe tatami si mai multi practicanti. Au fost prezenti practicanti din Bucuresti (Kenshin, Tenchi, Dumkan), Ploiesti (Aikikai Ploiesti), Campina (Aikikai Campina), Drobeta Turnu-Severin (Aikikai Drobeta), Craiova (Meiyo), Galati (Aikikai Galati). In orice caz, gradul de entuziasm si de implicare al celor prezenti a fost remarcabil si laudabil. Profit de ocazie pentru a le multumi tuturor celor care au reusit sa participe si in mod special elevilor mei de la Kenshin dojo care s-au mobilizat si au fost alaturi de mine si cu aceasta ocazie.
In ceea ce ma priveste am aratat in special tehnicile pe care ni le-a transmit maestrul nostru, Fujita Masatake sensei si am fost incantat sa vad o reactie foarte pozitiva atat din partea celor ce le stiau deja si care au avut privilegiul de a practica sub indrumarea dansului, cat si cei mai noi care nu au avut aceasta ocazie. In afara practicilor care au decurs bine pe cele doua suprafete puse la dispozitie de organizatori - una pentru copii si una pentru adulti - am avut placerea de a discuta, de a depana amintiri si de a face planuri alaturi de gazdele noastre. 
 
Chiar daca programul de stagii internationale si nationale din acest an a fost si este unul consistent, este foarte placut sa vezi cum practicantii Fundatiei Romane de Aikido Aikikai se mobilizeaza pentru a fi impreuna pe tatami si nu numai. Pentru imagini va recomand sa consultati blogul colegilor nostri de la Aikikai Ploiesti (detalii pe www.aikikai.ro). Le multumesc tututor, practicanti si organizatori, atat in numele meu cat si in numele Fundatiei Romane de Aikido Aikikai.

miercuri, 21 august 2013

ESEU nidan - Claudiu Trandafir

Motto:
Un bun calator nu are fixat nici un plan
si nu are intentia sa ajunga undeva.
Un bun artist isi lasa intuitia sa-l
conduca in orice directie l-ar duce.
Un cercetator s-a eliberat de concepte si isi
tine mintea deschisa spre ceea ce vine.
- Tao te Ching -

Aici si Acum

Zilnic ne conducem existenta bombardati de evenimente intamplatoare in majoritatea situatiilor ne raportam la experienta, la personajele pe care le-am intalnit trecut, la modelele dupa care am dori sa conducem viata si nu in ultimul rand la speratele pe care le avem pentru viitor. Ne facem planuri si le schimbam in permanenta, in fiecare zi si de cele mai multe ori de cateva ori pe zi. Invatam din mers, si ne-am dori sa existe un manual de folosire pentru fiecare obsatcol pe care il avem de depasit. Ne stabilim scopuri, obiective de atins, planuim in permanenta actiuni si ne calculam miza, ce avem de castigat sau de pierdut, ce consecinte ar avea fiecare decizie pe care o luam.

Traim contempland trecutul sau facand planuri de viitor si uitam permanet ca traim in prezent si numai in prezent. Momentul pe care il traim intra cu fiecare clipa in istoria personala, invatam, uitam, repetam...

Am descoperit AIKIDO intamplator, in urma cu mai bine de douazeci de ani in timp ce studiam sa devin actor si le-am descoperit valente si puncte comune si mai ales ca functioneaza pe acelesi pricipii.

Una dintre cele mai importante lectii a fost lectia prezentului.

Latinii de al Horatiu incoace l-au introdus in literatura elitista si in filozofia de viata, Ovidiu marele exilat de la Tomis, i-a schimbat usor sensul dar a pastrat expresia, Carpe Diem - Traieste Ziua, Bucura-te de Clipa, traducerile sunt multiple iar interpretarile au si mai multe variante. Experienta prezentului, intro forma sau alta este exprimata in toate flozofiile orientale sau occidentale si, desi nu am cunostinte amanuntite cred ca este exprimat in absolut toate miturile si culturile ca dovada ca adevarul suprem este unul singur iar caile culturale prin care ajungi la el sunt multiple.

Taoismul, se spune, este o filozofie a lui Aici si Acum, este filozofia care te indeamna sa iti traiesti viata in mod placut, fara a cauza altora sau chiar tie insuti neplaceri inutile. Ce principiu de viata sanatos!? Este principiul cel mai important pe care O Sensei Morihei Ueshiba a pus bazele a dezvoltat apoi toata practica aikido si se bazeaza pe un concept simplu fi prezent si in prezent, fi constient de tine si de propria constiinta in permanenta, nu te lasa furat de energii care nu te ajuta si nu iti servesc.

In prezent se intampla totul!

Fiecare clipa ce vine este deja in trecut in clipa in care te-ai gandit la ea, singurul moment in care inveti despre tine, despre cine esti cu adevarat este acum. Experienta nu poate fi readata din memorie ea trebuie traita pentru a putea ramane cu ceva la final. Daca vrei sa devi cel mai bun specialist, sau expert, in cine esti atunci trebuie sa fi prezent aici si acum!

In dojo se intampla acest lucru. Pentru o ora si jumatate practicantul se gandeste la el si la ceea ce face. Observa tehnica de practicat, si inceraca sa o reproduca intocmai, constient de propriile inabilitati, de propriul talent, de propriile defecte, dar la urma urmei progresul si invatarea se produce prin experimentare si prin practica, prin repetitii indelungate si numai daca esti prezent, aici si acum.

Ca actor am privilegiul de a experimenta si invata din experientele personajelor carora le dau viata pe scena si in fata camerelor de luat vederi, am privilegiul sa ma descopar in experiente pe care altfel nu le-as fi trait vreodata insa toate acestea se intampla in acel moment, in momentul in care se pune actiune.

Aikido imi deschide si imi rafineaza perceptia asupra prezentului, atacul si tehnica se petrec in acelasi timp daca ai pierdut momentul atunci nimic nu mai conteaza, toate actiunile se schimba iar obiectivul se indeparteaza. De acea cel ce ataca si cel ce se apara - Uke si Tori - trebuie sa se intalneasca in acelasi moment, in aceeasi dimensiune a timpului, aici si acum; prea devreme si cel ce se apara se invinge singur, prea tarziu si rezultatul si consecintele sunt altele decat cele dorite. Pentru ca Aikido se petrece in prezent si numai in prezent atentia practicantului este concentrata pe cea ce se intampla aici si acum, el nu are planuri de viitor la fel cum nu are istorie, singura sa grija este a consecintelor actiunilor sale.

In practica aikido invat numai si numai despre mine si numai aici si acum!


Claudiu Trandafir

ESEU shodan - Anton Zaharia

Inima unei fiinte umane nu este cu nimic diferita de sufletul cerului si al pamantului. In practica ta sa ai intotdeauna in minte interactiunea dintre cer si pamant, apa si foc, yin si yang.
O Sensei Morihei Ueshiba (Arta Pacii).

Practicand Aikido, practic Arta Pacii, a unificarii tendintelor opuse si anularea antagonismelor. Un atac reprezinta un dezechilibru, o violare a pacii si a linistiei universale. Prin practica Aikido incerc sa invat sa restabilesc echilibrul rupt de un atac, adaugand actiunii pamantului, actiunea cerului, sau invers, daca atacul foloseste actiunea cerului, adaug, nu opun, actiunea pamantului. Termenul de adaugare mi se pare mult mai potrivit pentru Arta Pacii, Aikido, decat opunere. De altfel, O Sensei foloseste termenul de interactiune, nu opunere. Aikido este completare, umplerea unui gol, a unui dezechilibru, este cu totul altceva decat o opozitie a unei forte, contra altei forte.
Cele trei perechi de elemente aparent contrare mentionate de O Sensei au semnificatii aparte. Fortele cerului si ale pamantului sunt contrare si in conflict permanent, in mentalul colectiv. Cerul dezvolta in plan material fortele meteorologice, fortele cosmice ale atractiei universale a corpurilor astronomice si fortele energetice ale radiatiilor calorice, luminoase si radioactive, iar in plan spiritual cerul este conceput ca sediul fortelor binelui. Pamantul prin opozitie este considerat in plan material ca dezvoltand forte materiale ce atrag fiintele spre subteranul arzator, provoaca dezastre prin cutremure si eruptii, iar in plan spiritual este considerat sediul fortelor raului. Privind din acest punct de vedere, evident atacatorul dezvolta forte ce apartin pamantului, forte ce trebuiesc intampinate si neutralizate cu forte ce apartin cerului.
La a o analiza mai profunda, cerul si pamantul au aceeasi esenta. Pamantul face parte din creatie, si se supune acelorasi legi cosmice ca si toate celelalte corpuri ceresti. Legea atractiei universale se aplica si pamntului ca si celorlalate componente ale universului, si este corespunzatoare legii iubirii universale din planul spiritual. Energiile dezvoltate de pamant sunt de aceeasi natura cu energiile cosmice. Deci antagonismul este doar aparent, doar in mintea oamenilor. O Sensei sugereaza stergerea confuziei ce se face intre atributele cerului si ale pamantului, stergerea din mintea atacatorului a intentiei de a tulbura pacea si linistea, si readucerea situatiei la starea de echilibru, material si spiritual.
Perechea foc apa este mai putin departajata ca cea precedenta in mentalul uman, desi in viata practica apa stinge focul, iar focul evapora apa. In filozofiile orientale, elementul apa este produs de fier (sau aer), si produce lemn. Focul este produs de lemn si produce pamant. Deci legatura dintre ele este mai nuantata. O Sensei sugereaza practicantului de Aikido sa vada interactiunea dintre apa si foc, dincolo de aparente, dincolo de conceptiile general acceptate. In esenta lor, apa si focul sunt doua manifestari ale energiei universale, apa find o manifestare materiala, maleabila si insinuanta, focul fiind o manifestare energetica, impetuoasa transformatoare. Folosind una din aceste forme pentru intampinarea, sau mai precis, pentru completarea, unui atac de natura celeilalte, aducem neutralizarea actiunii daunatoare, restabilim pacea si depasim iluzia antagonismului celor doua forme.
Cea de a treia pereche mentionata de O Sensei, yin si yang, dezvaluie clar intentia sa de a indica practicantului de Aikido folosirea completarii unui deficit, in locul antagonismului. Yin si yang sunt energii pure care inpreuna formeaza esenta lumii, energia universala, ki. Prezenta in diverse proportii a acestor energii, provoaca fenomenele lumii. Aici este clar ca O Sensei nu se refera la energii sau actiuni contrare, ci la energii si actiuni complementare. Orice atac reprezinta un exces al uneia din aceste energii si deficitul celeilalte, fata de situatia existenta. Pentru aducerea situatiei la starea de pace si liniste, trebuie sa contrabalansam excesul prin adaugarea de energie complementara, in proportie adecvata.
Practicantii Aikido invata sa foloseasca exact atata energie si actiune complementara, cat este necesara pentru neutralizarea atacului si restabilirea pacii. Un exces de energie complementara ar duce la alt dezechilibru, deci s-ar indeparta de scopul si spiritul Aikido.
Sufletul omulni este similar cu sufletul cerului si al pamantului. Practicantul de Aikido este pe calea intelegerii si realizarii comuniunii sufletului sau cu sufletul Universului.


Practicant Aikido
Anton-Alexandru Zaharia

ESEU shodan - Gabriela Moldovan





Univers,Cer si Pamant,Pamant si Cer


Stresul cotidian,oboseala de la locul de munca,si durerile mele de spate,au fost motive foarte serioase,care m-au determinat sa iau hotararea de a merge la o sala de sport.
Intr-o seara,uitandu-ma la un film ,avandu-l protagonist pe Steven Seagal,am hotarat sa merg la Aikido,sperand,ca dupa cateva practici,sa-mi treaca si durerile de coloana.
Restul,intalnirea mea cu Aikido este soarta,intamplare,Karma.
La inceput nu stiam ce inseamna Aikido,acum dupa cinci ani de practica intensa,iubesc foarte mult Aikido,imi dau seama ca este o arta martiala ce ma caracterizeaza:disciplina,respect,curatenie spirituala.
O- Sensei Morihei Ueshiba, consacrandu-se de la varsta de 15 ani studiului Budo,avea sa descopere singur,lucrul cautat cu atata ardoare;”Adevaratul Budo este,de a accepta spiritul Universului,de a mentine pacea in lume,de a pune in valoare tot ceea ce fiinteaza in natura si in conformitate cu legile acesteia”.
Si aceasta inseamna Aikido;Aikido este budo(arta martiala)care ne arata drumul catre armonie;Aikido sta la radacinile marelui spirit al reunificarii intregii creatii manifestate.
Antrenamentul zilnic in Arta Pacii,-cum isi mai denumeste O Sensei arta luptei sale-,permite Divinitatii din-nauntrul tau sa straluceasca din ce in ce mai tare.
Arta Pacii nu va restrictiona niciodata nimic;ea imbratiseaza si purifica totul”.
Ce denumire poate fi mai innaltatoare decat Arta Pacii?!
E arta tuturor religiilor la un loc,e visul celor mai umaniste arte;e visul omenirii!!!
De ce am nevoie de aikido?-Nu stiu,sau poate stiu prea bine.
Acum mi-am dat seama ca am gasit ceea ce cautam:sanatate fizica,dezvoltare spirituala si pacea interioara.
Iubesc Aikido,pentru ca eticheta respectul si bunul simt sunt la loc de cinste;trebuie sa acordam respect tuturor si sa nu uitam sa multumim ori de cate ori este nevoie.
A respecta partenerul,inseamna sa avem grija sa nu-l ranim,trebuie sa tinem cont de faptul ca el ne ofera corpul pentru ca noi sa avansam,sa ne antrenam,sa invatam;trebuie sa devenim mai buni,sa fim modesti si rabdatori;sunt sfaturi pe care le aud mereu,la Dojo,de la Sensei.
De ce avem nevoie de protectia spiritului Universului,de ce avem nevoie de valorile fiintei Natura,de legile ei implacabile,de ce de echilibru,de ce de Divinitate,de ce de pace?!De ce?
Aikido este in foarte mare masura,raspunsul la toate aceste intrebari.
Dar pentru a intelege foarte bine raspunsurile la aceste intrebari,este neaparat necesar sa practicam cu perseverenta,sa muncim si sa transpiram pe tatami,sa avem o putere spirituala mai mare si sa rezistam pe Cale.
Ce inseamna Sensei ,decat invatator sau profesor,calauzitor sau intelept?
Eu as spune calauza pe drumul intelepciunii,spre Arta Pacii,spre Arta Aikido.
Din momentul in care iti vezi si constientizezi Sensei-ul,ca pe o adevarata calauza spre intelepciunea Aikido,principiile de baza si respectul fata de Dojo,fata de tatami,fata de Kamiza,fata de toti aikidoka,si nu in ultimul rand fata de Sensei,vin de la sine.
Un Sensei adevarat,de la inaltimea modestiei inteleptului,va sti sa-si ridice elevul spre drumul prafuit cu colb de stele,spre constelatia Aikido.
Eu cred si stiu ca am calauza inteleapta,spre acest Cer.
Ii multumesc din tot sufletul lui Sensei Adrian Bunea pentru tot ceea ce m-a invatat in a practica Aikido,un om cu o personalitate distincta,pentru care ,principiile de baza-onoarea,integritatea,onestitatea,respectul-sunt primordiale la Dojo ,si in viata cotidiana.


ESEU shodan - Cristian Popescu

ESEU - Cristian Popescu, shodan

Pregatirea pentru un examen o facem de cele mai multe ori in sala de antrenament cautand calea fizica de realizare a tehnicilor. Este o componenta importanta, pentru ca tehnica de executie este cea care se vede la examen, la sala sau la seminariile la care participam si cea care ne caracterizeaza din punct de vadere fizic. Dupa aceasta tehnica putem fi chiar recunoscuti in exteriorul Dojo-ului si se poate dezvalui numele Maestrului nostru.
Dar partea fizica trebuie sa fie dublata si de o bogata pregatire teoretica si spiritual prin cautarea permanenta de literatura de specialitate si prin meditatie la filozofia Caii. Cartile maestrilor care sunt inaintea noastra pe Cale ne ofera de multe ori raspunsuri la intrebarile nascute din practica sau ne dezvaluie laturi ale pregatirii pe care uneori nici nu la banuiam. Aceste informatii ne vor ajuta sa identificam punctele de impas in pregatirea noastra, sa analizam aceste puncte impreuna cu cel care ne indruma si in final sa trecem peste ele. Pentru ca Sensei nu ofera numai solutii la executiile tehnicii ci are in vedere si sccesiunea pasilor care ii facem pe Calea AIKIDO-ului iar aceste indrumari trebuie sa vina pe un teren pregatit prin autoinstruire si cunoastere.
Uneori informatiile sau ideile nu ne sunt clare la momentul intrarii in contact cu ele dar prin practica, instruire personala si dezbateri comune le vom putea asimila, intelege si transmite mai departe celor care vin dupa noi.
Un exemplu in acest sens ar fi modul in care intelegem semnificatia triunghiului, cercului si patratului observate pe Gi-urile practicantilor. Un raspuns general este ca “trebuie sa intram ca un triunghi, sa ne rotim ca o sfera si sa fixam ca un patrat”. Dar mult mai tarziu, prin practica indelungata recunoastem aceste elemente in executia fiecarei tehnici.
Aceste trei simboluri pot fi asociate si cu spiritualitatea, cu filozofia si cunoasterea umana pe masura ce le descoperim semnificatiile.
Astfel triunghiul este asimilat si cu adevarul, lovitura, starea gazoasa, sabia, stelele, sarea, sistemul nervos; cercul – virtutea, perfectiunea, starea lichida, diamantul, luna, apa, sistemul circulator; patratul – frumusetea, starea solida, oglinda, soarele, orezul, sistemul digestiv.


Un alt exemplu des intalnit si care face parte din practica noastra zilnica este expresia: “Me, Te, Hara, Ashi Onnaji !” – “Privirea, mainile, hara, picioarele, toate in aceiasi directive!” O executie corecta trebuie sa intruneasca toate aceste conditii.



Urmeaza examenul si am emotii pentru ca este un moment important, un prag in dezvoltarea fiecarei persoane care merge pe Calea AIKIDO-ului si asa cum spune si Adrian Bunea Sensei “pana si maimutele mai cad din copaci !”

Cristian Popescu – Bucuresti – Aprilie 2012

vineri, 16 august 2013

O veste trista, din pacate. Maestrul italian Francesco Verona, 6 dan, fost presedinte al Aikikai Italia si un bun prieten al nostru, a decedat saptamana trecuta, la varsta de 76 de ani. Maestrul Verona a fost, pana in ultimele zile din viata sa, practicant de Aikido si om. Sincere condoleante familiei si elevilor.
Nu am mai reusit de o lunga bucata de timp sa mai scriu pe blog, dar iata ca m-am mobilizat :-)

Urmeaza trei stagii la finalul verii, inceputul toamnei :

1. 24-25.08.2013 Stagiul organizat de Aikikai Ploiesti, evident ca in Ploiesti, unde suntem invitati sa predam eu si Sorin Despa sensei.

2. 30-31.08.2013-01.09.2013 Stagiul organizat de Aikikai Alba-Iulia, cu mine invitat pentru a preda

3. 6-7-9.09.2013 Stagiul organizat de Aikikai Galati, ce il are ca invitat pe Dorin Marchis sensei

Va recomand cu mare caldura, in masura in care aveti timp si bani, sa participati la toate stagiile mai sus mentionate.