luni, 3 august 2009

Koichi Fujii sensei

Am avut plăcerea de a-l întâlni la Cluj, în noul dojo central al Fundației Române de Aikido Aikikai, pe maestrul Koichi Fujii, rokudan Aikido Aikikai. Maestrul de 59 de ani este președintele Sapporo Aikido Club și al Hokkaido Aikido League și shihan al Hokkaido University Aikikai Aikido Club. Nu este instructor profesionist de Aikido, ci un prosper om de afaceri care îmbină business-ul cu practica de o viață a Aikido. A avut privilegiul de a fi elevul lui Fujita sensei timp de peste 20 de ani, iar astăzi încă merge de multe ori pe an la Hombu Dojo pentru a redeveni elev (de multe ori înseamnă de 20-30 de ori anual). A studiat diferite perioade de timp Shorinji Kempo și Goju Ryu karate, însă calea pe care a ales-o este cea a Aikikai Aikido. Venirea sa în România este răspunsul la invitația făcută în timpul vizitei pe care maestrul Dorin Marchiș a întreprins-o la Sapporo în anul 2008, în cadrul proiectului Discover Aikido.


Maestrul Fujii este o persoana deschisa si directa, cu mari insusiri pedagogice si toate aceste calitati s-au vazut din plin pe parcursul celor 4 zile ale stagiului ce s-a desfasurat cu incepere de la 30 iulie 2009. Influentele lui Fujita sensei se vad insa, asa cum insusi Fujii sensei spunea, stilul dansului este influentat si de alti maestri de la care a invatat. Cativa dintre cei pomeniti au fost regretatul Arikawa Sadateru sensei si Yokota Yoshiaki sensei.

Tehnicile au fost demonstrate progresiv, incepand cu bazele in primele practici ale stagiului si continuand cu tehnici mai complexe si mai rare si/sau vechi in ultima parte. Din pacate nu am inca fotografii sau filme de la stagiu, insa atunci cand voi avea, voi reveni si le voi posta pentru toti cei interesati.

Participarea a fost absolut remarcabila si, in afara colegilor nostri din Fundatie, am avut placerea de a-i avea alaturi pe maestrul Florin Popescu de la dojo-ul C.A.S.A. si pe cativa dintre colegii dansului - si inca o data simt nevoia sa ii multumesc pentru traducerea simultana din japoneza in romana si viceversa, pe Catalin Ungureanu sensei si Claudiu Ciobanu sensei , de la Nippon Kan Iasi respectiv Marubashi Dojo Iasi si pe cativa practicanti de la Ecran Club Bucuresti, aflat in coordonarea tehnica a lui Adrian Vasilache sensei de la Scoala Romana de Aikido Traditional.

Ca de fiecare data am practicat, am socializat cu participantii - din pacate nu am avut timpul pentru a sta de vorba cu toata lumea, dar ma bucur ca cei ce au venit au fost in numar mare si sper ca si in viitor sa avem ocazia sa avem cat mai multi oameni alaturi de noi pe acest drum al Aikido.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu