marți, 27 august 2013

Aikikai Ploiesti - seminar 24,25 august 2013


Sambata 24 august si duminica 25 august, alaturi de Sorin Despa sensei, am participat, ca si invitati, la seminarul de week-end organizat de Adrian Ionescu sensei, Aura Ionescu sensei si Doru Popescu sensei de la Aikikai Ploiesti.


Acest seminar este unul - deja - traditional si marcheaza intr-un fel reluarea activitatii cu toate fortele la dojo-urile conduse de prietenii si colegii nostri de la Ploiesti. Am tinut trei lectii iar Sorin Despa sensei celelalte trei lectii (4 au fost sambata si 2 duminica dimineata) iar participarea a fost peste asteptarile mele si in orice caz, mai mare decat in precedentul an.

Speram ca anul viitor, cand acest seminar va fi organizat din nou (tot cam in aceeasi perioada conform lui Adrian Ionescu sensei) sa avem pe tatami si mai multi practicanti. Au fost prezenti practicanti din Bucuresti (Kenshin, Tenchi, Dumkan), Ploiesti (Aikikai Ploiesti), Campina (Aikikai Campina), Drobeta Turnu-Severin (Aikikai Drobeta), Craiova (Meiyo), Galati (Aikikai Galati). In orice caz, gradul de entuziasm si de implicare al celor prezenti a fost remarcabil si laudabil. Profit de ocazie pentru a le multumi tuturor celor care au reusit sa participe si in mod special elevilor mei de la Kenshin dojo care s-au mobilizat si au fost alaturi de mine si cu aceasta ocazie.
In ceea ce ma priveste am aratat in special tehnicile pe care ni le-a transmit maestrul nostru, Fujita Masatake sensei si am fost incantat sa vad o reactie foarte pozitiva atat din partea celor ce le stiau deja si care au avut privilegiul de a practica sub indrumarea dansului, cat si cei mai noi care nu au avut aceasta ocazie. In afara practicilor care au decurs bine pe cele doua suprafete puse la dispozitie de organizatori - una pentru copii si una pentru adulti - am avut placerea de a discuta, de a depana amintiri si de a face planuri alaturi de gazdele noastre. 
 
Chiar daca programul de stagii internationale si nationale din acest an a fost si este unul consistent, este foarte placut sa vezi cum practicantii Fundatiei Romane de Aikido Aikikai se mobilizeaza pentru a fi impreuna pe tatami si nu numai. Pentru imagini va recomand sa consultati blogul colegilor nostri de la Aikikai Ploiesti (detalii pe www.aikikai.ro). Le multumesc tututor, practicanti si organizatori, atat in numele meu cat si in numele Fundatiei Romane de Aikido Aikikai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu