Morihei Ueshiba și Sokaku Takeda

MORIHEI UESHIBA ȘI SOKAKU TAKEDA
de Stanley Pranin

Puțini sunt cei care au investigat originile Aikido așa cum a făcut-o Stanley Pranin, editor-șef al publicației Aiki News. În această serie nouă, inițial scrisă pentru a fi publicată în revista de limbă japoneză Wushu, Pranin scoate în evidență câteva dintre momentele cheie ale carierei fondatorului Aikido, Morihei Ueshiba, prin colaborările acestuia cu învățătorii și elevii săi de frunte. Prima parte se concentrează pe relația extrem de semnificativă dar foarte puțin înțeleasă dintre Morihei Ueshiba și învățătorul său, Sokaku Takeda.
(tradus de Cătălin Obreja)


Încep acest articol prin a afirma categoric că DAITO-RYU JUJUTSU reprezintă influența tehnică majoră asupra AIKIDO. Această artă, despre care se spune că ar fi continuarea unei tradiții marțiale a clanului AIZU datând cu câteva sute de ani în urmă, a fost propagată în multe zone ale Japoniei în timpul perioadelor MEIJI (1868-1912), TAISHO (1912-1926) și prima parte a perioadei SHOWA (1926-1945) de către faimosul SOKAKU TAKEDA. Cunoscut atât pentru eficiența marțială cât și pentru caracterul dur, TAKEDA și-a folosit abilitățile în lupte pe viață și pe moarte în mai multe ocazii.

TAKEDA avea 54 de ani când MORIHEI UESHIBA l-a întâlnit pentru prima oară la hanul HISADA în ENGARU, insula HOKKAIDO, la sfârșitul lunii februarie 1915. Această întâlnire a reprezentat începutul unei asocieri de lungă durată, furtunoasă dar în ultimă instanță productivă între cei doi, care a durat mai mult de douăzeci de ani.

Accesul inițial al lui UESHIBA la practica DAITO-RYU a constat în trei seminarii a câte 10 zile, desfășurate la intervale de timp foarte scurte, luând sfârșit la data de 4 aprilie a aceluiași an. Arhivele DAITO-RYU arată că el a mai participat la alte trei seminarii ținute de TAKEDA în 1916. La rândul său, UESHIBA l-a invitat pe TAKEDA acasă la el și a fost instruit intensiv, în particular, în tehnicile sofisticate ale DAITO-RYU. Din păcate se cunosc foarte puține detalii despre acest studiu și durata sa.

UESHIBA a părăsit definitiv Hokkaido în decembrie 1919 în urma primirii unei telegrame care-l anunța că tatăl său este grav bolnav. Și-a lăsat casa, o construcție modestă din lemn, în grija lui TAKEDA și s-a întors acasă în TANABE. Pe drum a făcut o oprire neprevăzută la AYABE, centrul religiei OOMOTO-KYO, pentru a se ruga pentru însănătoșirea tatălui său. Aici l-a întâlnit pe ONISABURO DEGUCHI, altă mare influență în viața sa și subiect al următorului articol din serie.

Ajungând acasă și găsindu-și tatăl pe moarte, UESHIBA a decis să-și strămute familia, formată pe atunci din soția sa, mama sa și doi copii, la AYABE, unde s-au instalat în primăvara lui 1920. La insistențele lui DEGUCHI, UESHIBA a deschis primul său DOJO acasă la el, sub numele de UESHIBA JUKU, unde a început să predea DAITO-RYU, majoritatea elevilor fiind membri ai sectei OOMOTO.

Doi ani mai târziu, în aprilie, SOKAKU TAKEDA a apărut în AYABE împreună cu soția sa, fiica și fiul de 6 ani, TOKIMUNE, în prezent liderul DAITO-RYU. Nu se știe nici acum dacă TAKEDA s-a invitat singur sau a fost chemat de UESHIBA la AYABE, iar versiunile oficiale ale surselor din DAITO-RYU și AIKIDO diferă considerabil. Ce se știe este că TAKEDA a rămas 5 luni, predând membrilor din DOJO UESHIBA JUKU, urmând ca la finalul acestei perioade lui UESHIBA să i se înmâneze certificatul KYOJU DAIRI care-i conferea statut oficial de instructor DAITO-RYU. Se pare că SOKAKU și DEGUCHI aveau o antipatie reciprocă, în ciuda faptului că la despărțire liderul mișcării OOMOTO a oferit lui Sokaku o sabie și un tablou pictat de mână. În orice caz toate lucrurile indică faptul că relația dintre scundul dar neînfricatul SOKAKU și faimosul său student MORIHEI UESHIBA, a fost slabă în timpul perioadei AYABE.

După plecarea lui TAKEDA în septembrie 1922, se pare că cei doi s-au mai întâlnit neregulat, chiar dacă TAKEDA l-a vizitat pe UESHIBA în câteva rânduri la DOJO din TOKYO. Ulterior UESHIBA și-a făcut un renume în TOKYO ca un bun profesor de JUJUTSU iar Takeda și-a continuat călătoriile în Japonia, ținând seminarii în special persoanelor proeminente (judecători, polițiști, ofițeri militari, și alții asemenea). Chiar dacă din acel moment UESHIBA și TAKEDA au avut foarte puțin contact direct, ei au păstrat legătura prin corespondență. Mai apoi, UESHIBA, acum un instructor acreditat DAITO-RYU, a început să elibereze diplome de recunoașterea eficienței elevilor săi direcți, probabil până la sfârșitul lui 1937. Printre cei care au primit astfel de diplome se numără KENJI TOMIKI, MINORU MOCHIZUKI, RINJIRO SHIRATA și GOZO SHIODA.

În termenii psihologiei moderne asocierea dintre MORIHEI UESHIBA și SOKAKU TAKEDA ar putea fi caracterizată drept "relație dragoste-ură". Este greu să facem referire la fapte istorice deoarece nu mai există aproape nici un martor al acestor evenimente rămas în viață. Chiar și în prezent explicațiile încărcate emoțional, care se contrazic unele pe altele, sunt oferite atât de succesorii lui TAKEDA cât și de cei ai lui UESHIBA. Este clar că UESHIBA a avut un respect profund pentru măiestria tehnică a lui TAKEDA iar acesta, la rândul său, l-a privit pe fondatorul AIKIDO ca pe unul dintre cei mai promițători elevi ai săi.

Probabil că la baza problemelor dintre cei doi au stat firea exigentă a lui SOKAKU, atitudinea independentă și orientarea spirituală a lui UESHIBA, împreună cu vagile aranjamente financiare referitoare la obligațiile lui MORIHEI ca instructor certificat DAITORYU. În pagina din EIMEIROKU DAITORYU (agenda personală conținând numele elevilor, publicată pe 15 septembrie 1922) în care lui UESHIBA îi este acordată certificarea KYOJU DAIRI, se stipulează că era obligat să plătească o taxă de înregistrare în valoare de trei YEN către SOKAKU pentru fiecare student nou venit în DOJO. Mai târziu s-au acuzat reciproc de incorectitudini referitoare la probleme financiare, iar relatări ale ultimelor întâlniri dezvăluie lipsa de rezolvare a neînțelegerilor dintre cei doi. Dar TAKEDA a conferit statutul de KYOJU DAIRI (certificat de instructor) mai multor persoane, incluzându-i pe TAISO HORIKAWA, YUKIYOSHI SAGAWA, KOTARO YOSHIDA, KOTARO "KODO" HORIKAWA și TAKUMA HISA (în cartea sa "BUGEI RYUHA DAIJITEN"– "Enciclopedia Școlilor de Arte Marțiale", KIYOSHI WATATANI vorbește despre un total de douăzeci și nouă); cel mai probabil toți acești maeștri acreditați ar fi plătit aceleași sume către SOKAKU ori de câte ori au predat DAITO-RYU. Mă îndoiesc cu tărie că UESHIBA a fost singurul care să fi avut dificultăți personale cu TAKEDA referitoare la obligații financiare.

Concluzionând, aș vrea să menționez câteva dintre consecințele pozitive ale relației dintre acești doi renumiți maeștri BUDO ai secolului douăzeci. În primul rând, AIKIDO este imens îndatorat tehnic către DAITO-RYU. Este dificil să găsim o mișcare în AIKIDO care să nu-și aibă originea în formele de JUJUTSU ale lui TAKEDA. De cealaltă parte, supraviețuirea, răspândirea și prospectele de viitor ale DAITO-RYU ca artă marțială japoneză au fost garantate virtual de fantasticul succes mondial al AIKIDO. De fapt, deseori am auzit practicanți de DAITO-RYU referindu-se cu larghețe la arta lor ca fiind AIKIDO!

În orice caz, istoric vorbind, cele două arte marțiale sunt legate irevocabil și vor rămâne așa în ciuda neînțelegerilor, rupturilor și acuzelor reciproce apărute până în prezent. În timp, pe măsură ce înțelegerea noastră asupra evenimentelor istorice va crește, ne va fi posibil să privim relația dintre AIKIDO și DAITO-RYU JUJUTSU cu un ochi mai obiectiv iar influența mutuală să fie percepută cu mai multă ușurință.