Reclame cu fustițe – din colecția de scrieri a lui G.

Poate că aș fi suficient de porc să apreciez fustițele scurte de doar cinci centimetri fluturând în bătaia ventilatoarelor uriașe care recondiționează aerul trenurilor subterane din Tokyo, dar am totuși bunul simț și educația morală (acei șase-șapte ani de-acasă) care mă fac să mă întreb și să mă crucesc în același timp: "Cum naiba se descurcă femeile japoneze în situația lor?!"

Fiindcă societatea japoneză oferă ca unică funcție femeilor cu vârsta între 5 și 25 de ani aceea de jucărie sexuală. După 25 de ani se mărită (care pot; care nu, sunt considerate eșecuri în viață și ajung să spele pe jos), devin gospodine și, în cele din urmă, mor. Fiecare birou are fetele sale frumoase care te întâmpină la recepție și-ți pregătesc ceaiul, iar prestigiul unei companii se măsoară prin frumusețea angajatelor sale. Fiecare talk-show serios prezentat de un bărbat are în planul al doilea câte-o umbră feminină de o frumusețe deosebită care spune destul de des SOO DESU (* chiar așa) și chicotește la fiecare replică a invitaților.

Până aici, nimic nou. Aceeași imagine am lăsat-o acasă. Aproape că aș fi uitat-o, dacă nu m-ar fi alarmat multitudinea de reclame și jocuri de televiziune care prezintă fete în fustițe, bikini și chiar mai puțin tinând în mâini produsul X și zâmbind cuceritor. O reclamă tipică pentru o marcă de apă minerală aromată (foarte la modă în Japonia de azi) scoate în prim-plan o fată îmbrăcată sumar (într-un negligée transparent) pisicindu-se pe un pat și jucându-se prea erotic cu sticla sa preferată.

Toate firmele care închiriază DVD-uri pornografice umplu în averse cutiile poștale cu ofertele lor împreună cu fluturași care te îmbie să te destinzi cu un "masaj special numai 20.000 yeni/oră". Și toate au selecții întregi pentru fanii REIPU și RORIKON (* complex Lolita), mesaje care îți dau detalii despre vârsta protagonistelor (8, 6, 8, 10...), adresa și metodele de satisfacere a plăcerilor. Când turneul final al Campionatului European de Fotbal nu-mi va fi de ajuns, voi da o fugă până la cel mai apropiat magazin non-stop pentru a-mi alege din noianul de Benzi Desenate pentru Bărbați, înfățișând povestiri semnate de artiști celebri în diverse variațiuni dar pe aceeași temă: "monștri cu prea multe tentacule sodomizând liceence".

Nu sunt convins că ăsta ar fi un lucru negativ. MANGA și ANIME mi se par o fereastră accesibilă pentru a trage cu ochiul în societatea japoneză, astfel că în timp ce UROTSUKIDOJI (monstrul care l-a făcut de rușine pe însuși KANAMARA) și binecunoscuții POKEMON ne arată o față a psihicului japonez, programele pentru copii difuzate de televiziuni ne-o arată pe cealaltă.

Un desen animat are ca personaj principal un băiețel obraznic renumit pentru desele ocazii în care-și dă pantalonii jos și-și arată fundul spectatorilor, ca modalitate personală de a rezolva problemele; sigur că gestul băiețelului ar fi considerat obscenitate de coaliția Biserică-CNA, dar desenul animat are ceva proaspăt și hilar după ani de propagandă gen: "CAPTAIN PLANET, trebuie să salvăm ecosistemul Pământului din mâinile diabolicului Dr. POLUANTUS!"

Sau, în alt desen animat, un cercetător excentric și-a construit un android care seamănă perfect cu o fetiță (!). Îndrăgostit nebunește de învățătoarea fetiței sale (mitul modern al bătrânului, de acum, Pnocchio), cercetătorul instalează o cameră video minusculă în căpșorul roboțelei pentru a se putea uita sub fusta învățătoarei.

Îmi și imaginez protestele CNA și suspendările licențelor de emisie, dar scenele sunt considerate distractive iar personajele și trăirile lor sunt extraordinar de umane. N-o fi "corect politic", cum se spune, dar oamenii chiar sunt interesați de ce are învățătoarea sub fustiță și să-ți arăți fundul chiar STÂRNEȘTE râsete. Deși acest comportament este tratat ca fiind normal (căci este), nu este totuși ridicat în slăvi; profesorul excentric devine distractiv în momentul în care obsesiile sale devin prea evidente.
Până la urmă, indiferent de ce ar conține benzile desenate sau filmele animate de la televizor, infracțiunile violente rămân practic inexistente în Japonia. Trebuie că fac ei ceva corect, altă explicație nu găsesc.
(iunie 2004)