Actorul Claudiu Bleonț despre arta marțială

Claudiu, mulțumim în primul rând pentru că ai acceptat să stai de vorbă cu noi despre Aikido.
Cu mare plăcere, dar stai să îți spun și ce motive am avut – două … filmarea, rolul (pentru un film artistic de lung metraj care va fi lansat in anul 2009) și venirea aici la sală, pentru că de nouă luni nu am mai călcat în dojo. M-am despărțit de Aikido acum 9 luni când am suferit un accident iar acum la voi la sală mi-am revenit după aceste luni și corpul parcă îmi spune “Da, pot continua”.



Adrian Bunea: Oricum, ne face o mare placere. Claudiu, cum ai auzit tu despre Aikido prima oara?
Claudiu Bleonț: Prima oara, cred … a, da: de la revistele PIF (n.a. revista franceza de benzi desenate). Il vedeam pe docteur Justice (unul dintre personajele revistei, practicant de Judo in principa insa si de Karate si Aikido) si mi-au placut principiile care erau puse acolo in bula aceea de dialog si ma fascina chestia asta, pentru ca intotdeauna imi place o arta martiala care sa nu cultive conflictul, care sa duca spre un deznodamanat care se doreste armonios, dar daca trebuie sa “iti iau gatul, ti-l iau”. Asta din cauza ca insistenta TA este mare.
Spune-mi te rog, daca poti. Tu ca actor, gasesti ca exista o relatie intre jocul pe scena si Aikido?
Da. Cand am ajuns la sala (na CB este elevul maestrului Dan Ionescu) mi-am dat seama ca undeva traditia teatrala esentiala pentru lumea occidentala, care este traditia commedia dell’arte, a dezvoltat ceea ce face Aikido, si in general toate artele martiale, echilibrul, agresivitatea/pasivitatea, implicarea/neimplicarea, cultivate de toate artele martiale japoneze sau din spatiul asiatic. In acelasi timp exista un cod al unui maestru, elaborat cu mult inaintea lui Christos, care vorbeste de partea fizica a teatrului si el este cultivat, acest autor, in principiile lui, de teatrul Kabuki. Si la noi, venind la Aikido, am gasit lucruri care se intampla in antrenamentele de baza, si care se intampla si la noi, in commedia dell’arte. Avem si aici lucrul cu bastonul – bastonul nu numai ca obiect cu care te aperi, inveti insa manualitate, spatialitate, relatia corpului tau cu spatiul si in acelasi timp, batul ca si katana, batul sa fie supra-eul tau. De exemplu in teatru sunt exercitii care si acum se fac, si la scoala (de teatru) – patriarhul teatrului contemporan, Peter Brook, face exercitii fizice cu bastonul. Actorul incearca sa isi proiecteze corpul in afara, adica nu mai esti tu. Deci este o relatie foarte adanca. Paradoxal, ai spune ca sunt lucruri separate, dar totul e in tot. Este un principiu din Hermes Trismegistos – ceea ce e sus este si jos. Nimic nu este strain de umbra si intuneric, intunericul naste lumina, lumina cheama si are nevoie de intuneric.
Complementaritate si nu opozitie?
Da … Exact. Sau chiar contradictie, dar complementara … ca o punte intre … Aici imi place la Aikido faptul ca unul, cel care ataca sufera un dezechilibru armonios. Si ca intrand in universul armonios al miscarii unui aikidoka, undeva lucrurile se echilibreaza si se intampla ca acea energie de dezechilibru, care naste ca un conflict, un atac, o lovitura, indusa de un om care este destul de calm, de echilibrat, si care are totusi o zona de profunzime umana, isi da seama ca atacul era ne-necesar.
N-am sa iti spun ca experienta noastra in domeniul filmarilor este una semnificativa …
Eu ar trebui sa va intreb …
AB Experimentul nostru artistic in domeniul filmului, cred ca ne-a facut sa gasim poate un alt punct de similitudine intre aikido si film… disciplina …
Disciplina filmarilor …
Noi, sigur, ne straduim foarte mult sa invatam formele de baza, exercitii prearanjate, kata, insa ceea ce cautam de fapt este o anumita naturalete, sa reusim sa facem exercitii pe baza unor … nu foarte fluide. Voi ca actori faceti acelasi lucru?
Deci … un monolog, e o kata. Si nu numai a vorbelor. Este o kata a gandurilor, inflexiunilor, modului in care conduci ideea. In acelasi timp este o kata fizica … in cinema poti sa spui: “stai pe scaun si camera face jocul”. Dar joci cu ochii, cu nasul, cu chipul … masca fetei. In acelasi timp, daca esti pe o scena, toata aceasta kata capata amploare. Picioarele intra in joc … mainile, gesturile … practic arta martiala, si ne referim acum la Aikido pentru ca il practic si eu impreuna cu voi, ne da sansa unei perfectionari si a unei rafinari a acestui … sa ii spun … acestui conglomerat format din doua componente … nu stiu cum sa spun … binom … om/animal, adica mai bine zis, in sensul lui Pascal: “Porc si sfant”. Stii, exista ceva animalic in noi … trupesc, fizic si ceva spiritual, ceva care stie sa observe si ceva care stie sa controleze. Grecii spuneau mai bine: centaur. De la brau in sus este om, de la brau in jos este cal, armasar sau iapa.
Spune-mi Claudiu, uite, iarasi o intrebare care acum mi-a venit in minte: cum vezi, care este rolul ego-ului in actorie si in Aikido?
Pai …. e si ca si sarpele. Eu-ul, ego-ul nu exista. Apare prin educatie, prin formare, prin o rutina care se stabileste in relatiile tale de la gradinita, scoala, familie, cultura, rasa, istorie in acelasi timp si devine prezent in momentul in care tu te identifici cu o anumita identitate … cu o anumita atitudine care iti da perspectiva asupra vietii. In momentul acela ego-ul exista, este … este o iluzie.
Maya …
Da, maya. Este un moft. Si daca are sansa de a-l putea intelege, sa il faci sa apara si in acest fel sa inteleg ca exista fenomenul ego. Dar pentru mine nu mai exista.
Este un pic ca in exercitiul cu bastonul de care pomeneai mai devreme?
Da, pentru ca si in Aikido, in momentele in care executi ceva, dupa ce nu mai executi … el se intampla – procedeul…
Nu il mai faci constient … nu mai esti un protagonist ci un actor pur si simplu …
Da … si la noi si la voi este la fel: esti o “conducta” prin care se transmite un mesaj, esti o punte prin care se face legatura intre armonie/dizarmonie, yin/yang …
Claudiu, iti multumim foarte mult pentru aceste cuvinte interesante.
Eu iti multumesc.

(Interviu realizat de Adrian Bunea pe platoul de filmare)