Deshi (Elevul) - Dave Lowry, partea a II-a

Ca elev, veți întâlni un număr de diferite tipuri de KEIKO (sau GEIKO atunci când este aplicat ca sufix), care reprezintă un număr de căi de antrenament. Cei care de abia au intrat pe cale pot crede că profesorul stă în fața clasei explicând sau demonstrând o tehnică, urmând ca apoi clasa să practice. Într-adevăr, dar este o mică parte a antrenamentului.


Pentru a fi siguri, profesorul este autoritatea si trebuie sa fie singura persoana responsabila pentru instruire. Dar invatarea, aree loc prin interactiunea cu ceilalti din dojo, atat cu seniorii, juniorii si egalii. Terminologia pentru aceste trei tipuri de antrenament este imprumutata din kendo. Dar ele au o aplicare directa in toate budo si ele trebuie bine balansate pentru a permite progresul. Va rog sa observati ca desi continui sa folosesc cuvintele senior si junior, discutand aceste trei tipuri de antrenament, nu ma refer in mod specific la "sempai" si "kohai" dar neu degraba la cei care sunt indemanatici din punct de vedere tehnic si avansati si la cei care sunt mai putin, prin comparatie.
Antrenamentul sub indrumarea unui senior sau a unui membru mai experimentat al dojo-ului este "hikitate geiko". "Hikitate" inseamna "a impinge". Rolul seniorului in practica atunci cand interactioneaza cu un junor, este critic. Tocmai am discutat unele modalitati in care aceasta se manifesta in contextul relatiei "sempai/kohai". Tehnica si indemanarea seniorului sunt superioare. El stie mai multe despre arta si stie cum sa o aplice; in multe cazuri si-ar putea domina juniorul daca ar fi o intrecere sau o lupta adevarata. Daca face asta in practica, juniorul devine timid, frustrat si isi pierde increderea in sine pe care ar putea-o avea. Este sarcina seniorului de a se asigura ca asta nu se intampla. Trebuie sa "il impinga" pe junior. In unele cazuri aceasta va insemna ca i se va permite juniorului sa loveasca sau sa arunce sau sa "castige" altcumva in timpul practicii. Seniorul stie cum sa blocheze sau sa contraatace tehnica care este practicata, dar nu o face. El il lasa pe junior sa capete un simt si ii da oportunitatea sa aplice tehnica. Nu poate deveni lenes insa. De indata ce juniorul a dobandit o idee despre ceea ce face si este capabil sa faca tehnica sa functioneze, seniorul trebuie sa pestreze ritmul. Trebuie sa faca treaba un pic mai grea pentru junior, pentru a-i permite sa perfomeze (daca juniorul devine arogant si bataios cu "succesele" sale, seniorul trebuie sa il faca sa taca complet si imediat; juniorul trebuie sa inteleaga ce s-a intamplat, ca a profitat de disponibilitatea seniorului de a preda si ca trebuie sa isi schimbe atitudinea imediat). Interactiunea intre seniori si juniori in dojo, este una constanta si dinamica. Intr-un timp masurat in secunde de la inceperea antrenamentului, seniorul trebuie sa realizeze nivelul partenerului sau junior si sa se adapteze la el. Daca este prea sever si impiedica orice succes al juniorului, interactiunea se intrerupe. Daca este prea moale, pe de alta parte, juniorul nu va avea o senzatie realista despre ceea ce face.
Cand sunteti in rolul partenerului mai indemanatic, amintiti-va cum era cand erati de partea cealalta. Tratarea partenerului cu condescendenta sau intr-o maniera care sa il faca sa creada ca va jucati cu el si ca sunteti grabit sa terminati cu el pentru a practica cu altii care pot lupta mai bine, este un semn sigur ca sunteti senior numai cu numele. Este foarte greu sa va antrenati cu integritate si sinceritate impotriva unui partener pe care stiti ca il puteti invinge cu usurinta. Aceasta este adevarat in special cand va antrenati cu copii. Tratati juniorii cu respect, in sensul ca ei sunt importanti la fel ca si antrenamentul lor. Amintiti-va ca va fi un moment in care, indiferent cat sunteti de bun, juniorul va va surprinde. Aceia care nu sunt atat de avansati nu au raspunsurile pregatite pe care le asteptati. Ei vor veni cu ceva, poate nu cu o tehnica buna, insa va va prinde nepregatiti. Cand se intampla asta, voi, ca seniori, veti avea alta oportunitate sa va dovediti valoarea. Puteti constientiza lovitura sau aruncarea lor sau orice au reusit sa va faca sau puteti pretinde ca "nu a fost real". Ii puteti critica pentru orice greseli pe care le puteti vedea sau pe care doriti sa le vedeti, pentru a va mentine pozitia pe care credeti ca o aveti in dojo. Pentru un timp, daca adoptati aceasta atitudine, ei va pot crede. Budo insa, are o modalitate de a revela adevarul despre multe lucruri, si nu in ultimul rand adevarul despre noi. Foarte repede juniorul vostru va vedea prin aceasta poza si va intelege ca imaginea voastra despre sine si statutul propriu, sunt mai importante pentru voi decat invatarea lui.
"Kakari-geiko" sau sau "exersarea atacului" este termenul din kendo pentru antrenamentul cu cineva care va este senior. Iarasi, se aplica pentru orice forma de budo. In timp ce responsabilitatea pentru setarea ritmului si a intensitatii revine seniorului, juniorul are indatoririle sale in ceea ce priveste practica cu seniorul. Nu trebuie niciodata sa profite de faptul ca i s-a dat ocazia sa faca o tehnica sa functioneze. "Kakari-geiko" este o ocazie pentru a incerca ceea ce s-a invatat in nou invatatele lectii. Nu este o opotunitate sa va dati in spectacol sau sa incercati sa va impresionati seniorii. Vi se da o sansa sa incercati sa va perfectionati arta. Luati-o. Sa practicati impotriva cuiva care va este superior, sa incercati tot ceea ce aveti mai bun impotriva cuiva care a vazut tot ceea ce voi ati invatat si a si invatat si care a avut mai mult timp decat voi sa perfectioneze decat voi, poate fi intimidant. Trebuie sa va confruntati si cu propriile dubii " Am facut asta sa functioneze impotriva lui insa nu a incercat in mod real sa ma impiedice deoarece ma lasa sa practic" este un gand comun pentru un junior, alaturi de suspiciunea care daca ar fi fost "real" rezultatul ar fi fost diferit. Alternativ, unii juniori care au avut succes in aplicarea tehnicilor lor impotriva unui senior in dojo, isi vor permite sa se umfle in pene, asa cum am mentionat mai devreme "nu este atat de tare!". In plus, juniorii ce lucreaza cu un senior, este tentat sa creaza ca este lumina unui reflector atintita asupra lui din cauza asta sau din cauza ca sensei il priveste si deci, trebuie sa "performeze". "Daca sensei ma vede lucrand bine impotriva seniorului, probabil ca imi va acorda mai multa atentie sau ma va avansa in grad mai repede sau ma va considera un student mai serios", va gandi el.
Pe  scurt, un junior lucrand cu un senior este tentat sa gandeasca prea mult. Perceptiile lui sunt incarcate cu dubii despre propriile abilitati sau cu estimati exagerate ale acestora; toate aceste idei vor ingreuna curgerea libera a tehnicilor. In schinb el ar trebui sa se concentreze, cand lucreaza cu un partener mai indemanatic din dojo, la un singur lucru : ce ma poate invata acest gen de antrenament? Ar trebui sa scape de propriul ego, de grijile sale despre a performa bine sau despre mandria de a fi facut asa si, doar sa invete. Fii deschis fata de ceea ce seniorul incearca sa iti arate, atat in explicatiile directe cat si mai subtil, lectiile implicite pe care le demonstreaza.
Antrenamentul cu un egal sau "gokaku-geiko" prezinta provocarile sale. Este natural in dojo ca si in alte locuri, unde oamenii se aduna pentru un scop, sa stabileasca un fel de clasament. Cand va antrenati cu cineva care este egalul vostru, mai mult sau mai putin, exista tentatia de a fi un pic mai dur pentru a va imbunatati propriul statut (asa cum il percepeti voi) in dojo. Daca dojo-ul nu este unul matur si cu un context sanatos, ati putea face asta cu un oarecare succes. Talentul natural sau forta fizica sau determinarea absoluta va pot duce la un nivel la care cei ce au inceput practica odata cu voi, nu va pot egala tehnic. Asta poate impresiona un profesor care nu este pe deplin constient de rolul sau si care va fi fericit sa aiba un atfel de student deosebit. Un bun profesor, intr-un dojo bun insa, va intelege va progresul in budo nu se face intr-un ritm fix. Mai devreme sau mai tarziu, data fiind natura budo, toti cei care merg pe acest drum, vor ajunge la o perioada in care li se pare ca nu mai sunt capabili sa progreseze. Colegi de antrenament pe care erati capabili sa ii infrangeti cu usurinta in urma cu cateva luni, va manuiesc acum fata probleme, ceea ce va provoaca o considerabila frustrare. Ce s-a intamplat? S-a intamplat ca unii dintre ei erau intr-o perioada a antrenamentului vostru in care faceati progrese rapide, pe cand ceilalti bateau pasul pe loc. Acum este randul lor. Si acum profesorul priceput va va privi. Nu a fost impresionat de abilitatile voastre cand ele au aparut deodata in comparatie cu cele ale colegilor vostri; a mai vazut asta inainte. Ceea ce vrea sa vada este cat de bine veti gestiona asta cand antrenamentul vostru ajunge in unul din acele lungi, lente locuri unde orice progres pare la ani distanta si cand pareti ca nu puteti ajunge nicaieri indiferent ce si cat incercati.
"Gokaku-geiko" deci, trebuie pus in aceasta perspectiva. "Go-kaku" inseamna "egal" sau "echilibrat". Dar chiar daca incepeti antrenamentul in aceeasi zi cu prietenul vostru si chiar daca amandoi ati participat si v-ati antrenat cu aceeasi intensitate, foarte rar veti fi cu adevarat "egali". Cu asta in minte, folositi "gokaku-geiko" ca pe o oportunitate sa incercati tehnici si strategii care sunt dificile pentru voi. Cand va antrenati cu un junior, trebuie sa aveti grija sa nu il coplesiti sai sa ii prezentati o atat de indarjita impotrivire incat sa fie descurajat. Cand sunteti in fata unui senior, prioritatea voastra trebuie sa fie sa invatati de la el. Cand va antrenati cu un egal, puteti uita amandoi despre aceste responsabilitati si doar sa incercati sa puneti in practica ceea ce stiti.  Daca aveti o tehnica care nu functioneaza bine pentru voi si una care merge bine, optati pentru prima. Impotriva unui oponent mai mult sau mai putin egal in pricepere si in experienta, aveti sansa de a vedea ce faceti intr-un mediu relativ real. Puteti poliza ceea ce trebuie polizat. Cand va antrenati cu unul dintre egalii vostri, folositi acest timp pentru a incerca ceva diferit. Nu priviti "gokaku-geiko" ca pe un "shiai"  sau competitie. Daca este mai bun decat voi la antrenamentul din aceasta seara si puncteaza mai mult impotriva voastra sau executa mai bine tehnicile ce au fost predate, saptamana viitoare puteti fi voi cei ce reusesc mai  mult. Si daca nu este saptamana viitoare, va fi anul viitor. Toate budo sunt pline despre aforisme despre natura neimportanta a victoriei sau a infrangerii. "Gokaku-geiko" este cu adevarat una dintre aceste experiente. Este momentul din practica voastra cand puteti fi liberi sa folositi tot ceea ce cunoasteti si sa explorati limitele priceperii voastre.
In plus fata de cele trei modalitati de baza pentru antrenamentul din dojo, sunt si alti termeni pe care i-ati putea auzi in legatura cu practica normala. "Jiyu-renshu" este unul. Inseamna "practica libera" si este o perioada in care cineva poate merge sa se antreneze cu diferiti membri ai dojo-ului, in mod informal, fara ca o lectie anume sa fie predata. Un termen similar este "godo-geiko". "Godo" inseamna in japoneza "combinat" sau "comun" sau "unit". "Godo-geiko" se refera de obicei la o sesiune de practica in care doua sau mai multe dojo-uri apropiate se strang impreuna pentru o practica informala. Sunt putine, daca sunt, instructiuni sau tehnici predate la o astfel de practica. In schimd, este timpul pentru a schimba experiente prin antrenamentul cu altii care nu sunt partenerii obisnuiti de practica.
Ati putea auzi oamenii vorbind despre "shido-geiko" care inseamna sa "te antrenezi fara predare". Cand ati fost in dojo pentru o bucata de timp, profesorul va va da  la un moment dat unele responsabilitati fata de noii veniti sau pentru supervizarea practicii juniorilor vostri. Veti fi uimiti cand se va intampla asta. Ceea ce credeati ca stiti si intelegeti foarte bine, deodata devine strain si complex in moduri neimaginate, cand incercati sa transmiteti altor elevi. Ei vor avea intrebari pe care voi nu v-ati gandit niciodata sa le puneti. Vor prezenta probleme pe care nu le-ati intalnit niciodata si la care aveti dificultati sa le rezolvati. Este gratificant sa fii considerat indeajuns de competent de catre profesorul vostru pentru a va fi data responsabilitatea pentru a instrui, chiar si intr-o modalitate limitata. Va fi curand, oricum, foarte, foarte umilitor. Priviti inainte catre "shido-geiko" nu pentru sansa pe care v-o acorda de a arata altora ceea ce stiti ci mai degraba pentru oportunitatea prezentata de a vedea cat de mult mai aveti de invatat.
"Jishu-geiko" si "tandoku renshu"sunt termeni care se refera la practica solitara ("sotai renshu" se refera la orice fel de practica in perechi). Acestea nu se refera la o metoda anume; Daca profesorul anunta ca este timpul pentru "tandoku renshu" vrea sa spuna ca ar trebui sa faceti unele dintre exercitiile de antrenament solo predate in dojo. Un alt fel de antrenament este "me-geiko" sau "mitori-geiko"; antrenamentul prin privire. Daca sunteti accidentat sau bolnav sau v-ati antrenat tare si aveti nevoie de o scurta pauza, va puteti gasi stand pe margine. Daca este o boala sau o accidentare care impiedica participarea voastra completa, puteti fi insa indeajuns de bine pentru a veni la dojo chiar daca nu va puteti antrena fizic. Acest timp poate fi frustrant. Vreti mult sa fiti pe saltea insa bunul simt sau instructiunile doctorului, sau o combinatie dintre acestea doua va indica contrariul. Cand se intampla asta, este momentul sa folositi acest timp in avantajul vostru. Priviti. Veti vedea multe lucruri dintr-o perspectiva cu totul diferita atunci cand sunteti pe margine. Ii veti vedea pe altii facand greselile pe care le faceti si voi. Veti vedea - priviti in acest scop - cum profesorul il corecteaza cu rabdare pe un elev numai pentru a vedea dupa cateva minute, pe acel elev facand aceeasi greseala. Budo sunt arte remarcabil de complicate la un anumit nivel. Este prea mult pentru a fi absorbit dintr-o data. Corectez pozitia piciorului meu si mainele mele vor merge intr-un oc gresit. Corectez pozitia bratului si piciorul meu va fi din nou in locul gresit. In antrenamentul in artele martiale clasice este o axioma despre faprul ca a face mai mult de doua corectii sau instructiuni intr-un singur antrenament este pierdere de timp, deoarece studentul nu poate intelege si sa absoarba cu folos mai mult de atat. Veti vedea si practicanti mai avansati facand greseli. Bineinteles, ii veti vedea si pe aceia care fac lucrurile mai bine ca voi si, daca priviti cu atentie, veti vedea si cum fac ceea ce fac. Ar trebui sa fie evident ca invatatul privind nu este o cale de a ne antrena intr-un mod consistent. Budo cere participare. Insa, din timp in timp este folositor sa "privim" la ceea ce se intampla in dojo, acolo unde este intotdeauna o diferita, si uneori mai valoroasa viziune decat aceea pe care a avem atunci cand ne antrenam.
Chiar daca nu este gandita ca atare in mod tipic, "shinsa" sau testarea pentru grade in budo, este un alt fel de antrenament. S-au facut multe cu sistemul de gradare, in special prin acordarea diferitelor centuri colorate, denumite metoda dan-i pentru gradare. Pentru unii este o perioada stresanta, in special daca dojo-ul face un eveniment formal in cadrul caruia cei examinati demonstreaza in fata profesorului si a unui grup de seniori. Experimentarea anxietatii la gandul de a evolua in fata altora este ceva natural. Dar trebuie sa vedeti despre ce este vorba. Testarea este o chestiune de evaluare. Indiferent cat de bun sau de slab sunteti, este improbabil sa ii aratati profesorului ceva ce sa nu mai fi vazut inainte. Daca treceti testarea, este bine, Daca nu reusiti, nu este atat de rau. Sunteti implicat in asta pe termen lung, amintiti-va. Vor fi si alte examene. Veti trece unele dintre ele si poate veti da gres la altele. Daca nu sunteti implicat in budo pe termen lung - sunteti la dojo din cauza ca vrei sa obtineti centura neagra sau pentru un alt scop realizabil cu usurinta - atunci nu veti rezista mult. Si astfel, cand veti analiza pe parcursul a multi, multi ani, esecul sau succesul la un sinur examen este rereori o ocazie memorabila.
Ca student, "monjin", o persoana la poarta, aceasta idee ca nu va fi o examinare au un scop care sa fie atins poate fi cea mai importanta lectie de invatat pentru voi.  Este ceva greu de absorbit. Unii nu o vor putea face niciodata. Notiunea ca veti continua sa faceti lucrurile acestea iarasi si iarasi, saptamana dupa saptamana, an dupa an, este prea straina, prea ciudata, si din perspectiva moderna prea lipsita de sens, in multe sensuri. Daca sunteti pe cale sa intrati intr-un dojo sau daca sunteti deja membru de un timp, priviti in jur. Vor fi multi oameni acolo. Pe unii ii veti place. Pe unii ii veti place mult. Dar sunt sanse ca, sa nu mai fie toto acolo anul viitor. Unii se vor indrepta catre alte lucruri. Altii vor abandona din diferite mtive. Noi spunem ca suntem angajati in urmarea Caii. Ganditi-va la asta ca la o lunga ascensiune in munti. Vor fi unii dintre colegii vostri carora le va lipsi puterea sau capacitatea de a trai la altitudinile inalte la care voua vi se cere sa urcati. Vor fi altii care vor fi fericiti cand au atins o anumita inaltime. Ei au mers indeajuns de sus si nu mai vor sa continue. Luandu-va la revedere de la ei, daca planuiti sa mergeti mai departe, veti vedea ca este o sarcina enorm de greu de indeplinit. Va poate face sa aveti intrebari despre propriul vostru drum. Sunt ei cei inteligenti pentru ca au abandonat si s-au indreptat catre altceva?
Mai devreme am vorbit despre "hosshin", despre simtamantul interior care ne-a condus la poarta. Oamenii au, in general, povesti despre cum au inceput ei budo. Cand ii intrebati nu cum au inceput, ci mai degraba de ce continua sa ramana, celor mai multi dintre ei le va fi greu sa raspunda. De ce ei au ramas cand altii au plecat? Ce ii face sa vina in continuare la dojo? Nu exista un raspuns usor la aceste intrebari. Poate fi din cauza ca in interiorul lor, budo provoaca un anumit dialog interior. Acesta prezinta provocari, are cerinte, cere sacrificii pe care, chiar daca nu le discutam niciodata, sunt prezente constient sau inconstient in mintea noastra, pe masura ce progresam. Aceste intrebari pot sa nu aiba raspuns, de fapt. Va veni timpul cand, cu raspunsuri satisfacatoare sau nu, ele vor inceta sa ne preocupe prea mult. Urmam Caile noastre deoarece ele sunt, in limbajul japonez, "boku michi" - "Caile noastre". Nu ne putem imagina sa nu urmam caile pe care ele ne-au condus. In acest punct, unii ar putea sa considere ca "stapanesc" budo. Noi nu am reusit. Ceea ce am facut este ca am trecut prin poarta. Am devenit elevi.

Traducere de Adrian Bunea
Dave Lowry
"In the dojo"
Shambhala Publications Ins, USA
ISBN-13: 978-0-8348-0572-9