Imi face mare placere sa postez astazi, relatarea facuta de colegul nostru Adrian Ciomaga, despre experienta sa japoneza. Va urma in curand o traducere completa in engleza.
It is a great pleasure to post today, the report made by our colleague Adrian Ciomaga, about his Japanese experience. A complete English translation will follow shortly.
“Cum ti s-a parut?”, o intrebare simpla care mi-a dat probleme in gasirea raspunsului asa ca am inventat un “altfel” ca raspuns, care sa imi dea un ragaz in care sa aranjez toate informatiile care sunt selectate de creier – gandire defectuoasa de programator, if_then_else.
Inca de la inceputul deplasarii - aeroportul Kansai, Osaka - am intrat intr-o altfel de lume. Acesta, construit pe o insula artificala aflata in Golful Osaka, era inceputul calatoriei intr-o tara foarte aglomerata, in care fiecare metru patrat de pamant trebuie sa aiba utilitate.
Drumul de peste 40 de km pe o autostrada situata, ca inaltime, undeva intre etajul 2 si 3 nu mi-a permis sa vad foarte multe insa cu siguranta am fost uimit de aglomerarea urbana si de densitatea de spatii cu destinatie industriala.
Ziua care a venit a adus accentuarea lipsei de spatiu. Camera de hotel, care a trecut neobservata datorita schimbarii de fus orar si a oboselii drumului, situata la etajul 13 mi-a permis sa am o prima vedere panoramica asupra zonei Nipponbashi, unde eram cazat. Entuziasmul primei descoperiri a fost insa estompat de conglomeratul de reclame, parcari, blocuri, case, cabluri, autostrazi suspendate care nu respectau nici o regula de urbanism. Am incercat sa gasesc asemanari cu ce mai vazusem pana atunci si, desi pot spune ca am vazut destule locuri din lume, nu am gasit nimic in baza de date.
Am inceput prima mea zi de Japonia cu o impresie nu tocmai placuta, care mi-a afectat cu siguranta imaginile care au urmat: costumatia colorata si lipsita de inhibitii, depasind uneori limita unui bun simt european (chiar si de sud-est), a tinerei generatii, pantofii care le sareau din picioare si care le deformau mersul, aglomeratia infernala a galeriilor comerciale si a statiilor de metrou.
 |
| Osaka - peisaj urban - city view |
Osaka, dupa parerea mea, nu este orasul ideal cu care sa incepi o vizita in Japonia. Din fericire pentru calatoria mea in Japonia, am avut timp sa vizitez Kyoto si Nara, doua vechi capitale imperiale, diferite atat de mult de lumea de beton si sticla in care steam in fiecare zi dar si diferite intre ele. Doua orase care mi-au restabilit echilibrul pierdut si care mi-au adus increderea ca ceea ce vazusem la televizor si citisem despre Japonia exista cu adevarat.
Am pornit la drum spre Kyoto cu speranta ca va fi la fel de spectaculos ca pozele frumos prelucrate din ghidul National Geographic. Drumul de 45 de km printre cladiri, case, campuri mici de orez situate intre parcari, autostrazi, statii de tren nu a fost de natura sa ma linisteasca foarte mult. Cand am iesit la suprafata din statia de tren, am gasit acelasi peisaj urban aglomerat ca in Osaka insa sperantele au inceput sa renasca la vederea primului templu. Kiyomizu-dera este un templu care nu trebuie ratat.
 |
| Templul - Kiyomizu dera - Temple |
Am ramas uimit de modul in care a fost construit, de imbinarea perfecta a grinzilor care trec prin cei 139 de stalpi imensi de lemn si m-am gandit cate secole le-ar lua constructorilor nostri de acum sa faca acest templu :-). Templul a fost ridicat in 798 A.D. si a fost dedicat zeitatii budiste Kannon.
Am avut nevoie de 3 zile ca sa vad majoritatea punctelor de interes din Kyoto si, cu siguranta, nu am vazut tot ce merita sa fie vazut. Recomad tuturor vizitatorilor: castelul Nijo (castelul shogunului Tokugawa), templele Kodai-ji, Shoren-in, Kinkaku-ji (pavilionul de aur), Ryoan-ji, Ninna-ji si, bineinteles, pentru cei norocosi, Palatul Imperial.
 |
| Templul - Kinkakuji - Temple |
O evadare din peisajul urban plictisitor al orasului Osaka a fost sesiunea de antrenamente de la Tenshin Dojo, condus de Sensei Miyako Fujitani, 7 dan Aikido Aikikai (primul dan fiind acordat de O'Sensei). Cele 3 saptamani de antrenamente au fost foarte interesante si am fost surprins sa gasesc multi practicanti veniti din Canada, SUA, Anglia, Italia si chiar Tunisia.
Spre bucuria mea, antrenamentele nu au fost “altfel” si am regasit foarte multe elemente comune cu ceea ce am fost invatat. Poate un plus de accent pus pe faptul ca tehnicile se fac incet, yokkuri fiind un cuvant pe care l-am auzit obsesiv de-a lungul antrenamentelor. Respectul si grija fata de uke este un alt element pe care se pune accent foarte mult.
Antrenamentele de dimineata, desi se terminau cu o lunga asteptare la metroul supraglomerat mi-au dat foarte multa energie pozitiva si Osaka a inceput sa fie suportabila dupa acest tratament. Practicile de seara erau mai atente la detalii si mai complicate. M-a surprins faptul ca, de-a lungul acestor 3 saptamani, au fost doar 3 sau 4 sedinte in care am practicat tehnici suwari-waza si atunci numai ikkyo, nikkyo si sankyo. De asemenea, unele tehnici, kote-gaeshi tsuki spre exemplu, erau exersate doar de gradele superioare (de la centura maro in sus).
 |
| Ultima practica impreuna cu Fujitani sensei (dreapta), Kunimasu sensei (stanga) si un grup de practicanti. Last practice with Fujitani sensei (wright), Kunimasu sensei (left) and a group of practitioners |
|
|
Revenind la impresiile despre japonezi, ceea ce cu siguranta m-a uimit a fost simtul datoriei si devotamentul cu care isi indeplinesc sarcinile de servici, de la batranelul care supravegheaza trecerea de pietoni (desi nu am vazut niciodata un semafor pe galben intermitent) pana la cele mai calificate meserii. Toti se comporta de parca soarta intregii lumi depinde de ei si ceea ce fac este ceea ce si-au dorit toata viata. O lectie pe care ar trebui sa o invatam si noi.
Un alt lucru “altfel” este politetea (exagerata pentru un sud-est european) cu care esti tratat in orice loc. Arrigato (multumesc) si sumimasen (scuze) sunt cuvinte pe care le-am auzit foarte des, in tonalitati sau combinatii variate. In orice magazin am intrat, desi aproape peste tot limba engleza mi-a fost nefolositoare, am simtit o altfel de atmosfera si nu am fost tratat cu semi-plictiseala obosita a vanzatorilor de pe la noi.
Cred ca Japonia, la fel ca si Aikido, trebuie primita cu mintea si inima deschise. Trebuie sa te bucuri de ceea ce primesti, fara sa respingi lucrurile, valorile sau obiceiurile care nu iti sunt cunoscute.
Postări
