Când miresele își doresc mai mult, și mai mult, tot mai mult!

Japonia e în plin sezon al măritișului, dar agențiile matrimoniale cu greu vor putea face vreo mireasă fericită în acest an.

"Am avut femei care nu se mărită decât dacă le cuplăm cu doctori,” îmi spune KEIKO OMI, consilier matrimonial la agenția BELLE din TOKYO. “Înțeleg dacă clienta ar fi vreo absolventă a unei universități renumite și pe deasupra ar arăta și bine. Cel mai adesea însă cele mai mofturoase cliente nu sunt și cele mai grozave; mă uit la ele și-mi vine să le zic, Ceri prea mult de la tine, coniță.”

Educația Marelui Pisoar

Un lucru îi uimește și-i indignează în același timp pe străinii ajunși în Japonia -- bărbații care urinează în public. Poți să vezi șoferi de taxi, salariați și bețivi sprijiniți de câte un perete, un gard, sau deasupra vreunui canal, în plină stradă și la orice oră din zi sau noapte, ușurând-se fără rușine deasupra Marelui Pisoar.

Pe muchie de cuțit

Le găsești la sfârșit de săptămână în HARAJUKU, cartierul care nu doarme niciodată în TOKYO. Tărâmul lor sfânt este podul JINGU, de-a lungul căruia se plimbă seara cu duiumul, purtând rochii sau costume din catifea împopoțonate cu multe zorzoane și ciucurei și muțunași, și târându-și picioarele în pantofi șleampăți. Fețele fără expresie sunt machiate strident în alb, contrastând puternic cu
umbrele serii, dar strălucind ciudat în luminile artificiale ale reclamelor colorate.

Mergând înainte, pe drumul lung spre nicăieri

Ceea ce caracterizează mai întâi Japonia și în special capitala, este faptul că nu-ți poate da nimeni un răspuns cu ușurință la întrebarea, simplă, cum să ajungi dintr-un loc până-ntr-altul.

Astfel de solicitări îl fac de obicei pe cel chestionat să ia o pauză, să ezite ceva vreme, apoi să aleagă între doar două opțiuni funcționale. Poate fie să-ți zâmbească tâmp și să clatine din cap a părere de rău. Sau poate să-ți inventeze repede un răspuns.

Reclame cu fustițe – din colecția de scrieri a lui G.

Poate că aș fi suficient de porc să apreciez fustițele scurte de doar cinci centimetri fluturând în bătaia ventilatoarelor uriașe care recondiționează aerul trenurilor subterane din Tokyo, dar am totuși bunul simț și educația morală (acei șase-șapte ani de-acasă) care mă fac să mă întreb și să mă crucesc în același timp: "Cum naiba se descurcă femeile japoneze în situația lor?!"

Mai bine nu se poate. Dar mai rău? – din colecția de scrieri a lui G.

Pentru rezidenții străini, viața în Japonia poate fi asemuită cu o călătorie pe un montagne russe cu suișuri și coborâșuri extreme – de cele mai multe ori survenind în exact același timp.
Acuma, dacă veți spune că paradoxul enunțat e prea absurd, implică două lucruri: 1. N-ați trăit în Japonia suficient de mult; și 2. Încă n-ați aflat ce înseamnă să fii absurd cu adevărat. Lăsați-mă să vă explic. Am strâns câteva cazuri paradoxale ale unor întâmplări reale trăite de cunoscuți cărora viața în Japonia le-a demonstrat că mai bine nu se poate. Dar nici mai rău.