luni, 19 septembrie 2011

Diverse

In ultimul timp am fost mai lenes si nu am mai scris insa incerc acum sa imi repar greselile (sau mai degraba lipsa de harnicie).

Am fost invitat la stagiul dojo-urilor din Pitesti, organizat de Rafael Udeanu si Horatiu Pepenel, aceiasi inimosi promoteri ai Aikido, nu numai in orasul lor ci si in localitatile rurale din jurul acestuia. Lectia pe care am tinut-o in seara zilei de vineri 09.09.2011 la Calinesti a fost una cu tehnici de baza si cu amintiri despre Fujita sensei iar seriozitatea practicantilor, desi cunoscuta mie deja, m-a impresionat din nou.

Astfel de evenimente ma fac sa imi reamintesc, atunci cand mi se pare ca am uitat, de ce merg pe acest drum.

Astept acum cu mare placere si stagiul de la Ramnicu-Valcea si daca toate lucrurile merg bine si pe cel de la Hunedoara sau Alba Iulia (in functie de cum se decid colegii nostri de practica sa organizeze seminarul).

Aiki Week - Ziua Internationala a Pacii

21 Septembrie este Ziua Internațională a Păcii declarată astfel de către Organizația Națiunilor Unite. În fiecare an sute de organizații și grupuri civice din întreaga lume sărbătoresc această zi printr-o multitudine de evenimente. 

Noi suntem convinși ca toti practicanții de Aikido din întrega lume, inspirați de mesajul pacificator unic întrupat în mostenirea lăsată de O’Sensei Morihei Ueshiba, vor dori să sarbatoreasca acest eveniment.

Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a atrage atenția publicului asupra Aikido-ului ca practică a reconcilierii, a compasiunii și a nonviolenței. De asemnea credem că această celebrare poate transcede divizarea diferitelor școli, stiluri și organizații și ca, acțiunea noastră colectivă, va avea un impact mult mai vizibil față de orice acțiune izolată.
 
Cu aceasta ocazie Kenshin organizează vineri 23.09.2011 intre orele 20:30-22:00 o practica gratuita. O parte a timpului va fi destinata antrenamentului, restul timpului fiind destinat dezbaterilor pe tema AIKIDO. Este invitat sa participe oricine este interesat de AIKIDO.

luni, 8 august 2011

Tissier sensei - Roquebrune sur Argens - 31.07.2011 - 05.08.2011

Un stagiu de vara deosebit, sub indrumarea lui Christian Tissier sensei, 7 dan Aikido Aikikai. Sute de practicanti din multe tari europene si 15 din Romania au asistat la demonstratiile de maiestrie ale lui Tissier shihan si au practicat cu mult entuziasm si multa bucurie, in ciuda caldurii de final de iulie si inceput de august. Multi practicanti cu grade mari : Francesco Verona sensei 6 dan Aikikai Italia, Wilko Vriesmann 6 dan Aikikai Olanda, Philippe Goutard si Patrick Benezi, ambii 7 dan Aikikai Franta (FFAA) alaturi de multi altii ale caror nume nu le-am aflat au contribuit la cresterea nivelului tehnic de pe tatami.

I-am transmis lui Tissier sensei salutarile lui Dorin Marchis sensei, presedintele FRAA, precum si invitatia de a veni in Romania pentru un stagiu de aikido, atunci cand programul sau extrem de incarcat i-o va permite. Speram sa il avem printre noi pe Tissier sensei cat mai curand posibil.

Trei practici zilnice, doua de dimineata si una dupa masa. Dimineata debuta cu practica de arme si as vrea sa subliniez ca Tissier sensei practica ken-jutsu conform invataturii unei scoli traditionale japoneze (Kashima Shinto ryu dar este posibil sa ma insel....) urmata de o ora de Aikido. Seara inca o ora si jumatate de Aikido pentru a finaliza intr-un chip constructiv programul zilnic.

Caldura mare, inghesuiala mare pe tatami dar avand ca rezultat o atmosfera deosebita, asemanatoare cu cea de la stagiile organizate de Fundatia noastra. Nu spun asta doar pentru a flata orgoliile cuiva (oricine ar fi el sau ea sau ei sau ele) ci pentru ca intradevar asa este. Mai mult, la stagiile din vestul Europei am constatat ca eticheta este mai putin stricta si aici, macar in ceea ce ne priveste, nu vreau sa urmam acest exemplu.

Desi de abia azi noapte am ajuns la Bucuresti si timpul este prea scurt pentru a decanta toate impresiile si amintirile, vreau sa inchei spunand din nou ca a fost un stagiu extrem de reusit cu cel care in opinia mea este unul dintre cei mai mari maestri de Aikido din Europa si din intreaga lume, Christian Tissier sensei.

luni, 18 iulie 2011

Paolo Corallini sensei

Ultimul sfarsit de saptamana l-a adus la Bucuresti pe Paolo Corallini sensei, 7 dan Aikido Aikikai. Maestrul Corallini practica Aikido din anul 1969 si a studiat cu mai multi mari maestri printre care Andre Noquet sensei si Tamura Nobuyoshi sensei dar maestrul pe care l-a urmat din 1984 timp de aproape douazeci de ani a fost Saito Morihiro sensei.

The last week end brought in Bucharest Paolo Corallini sensei, 7th dan Aikikai Aikido. Master Corallini practice Aikido from 1969 and studied with several great masters as Andre Noquet and Tamura Nobuyoshi but the master followed by him for almost 20 years starting 1984 is Saito Morihiro sensei.

Intalnirea cu acest mare maestru s-a produs ca urmare a interesului creat de cartile publicate in anii '70 de Saito sensei - Takemusu Aikido si a introducerii facute de un alt practicant intrucat in acea vreme era nevoie de o astfel de introducere pentru a putea merge la Iwama. Ca o nota personala, nici astazi nu este o idee rea sa beneficiezi de o introducere sau de o recomandare, in special in cazul maestrilor care respecta traditia.

The initial meeting with this great master occured follwing the interest caused by Saito sensei book's published in the 70's and after an introduction made by an other Aikido practitioner as at that time such introduction was necessary for going to Iwama. As a personal note, even today it is not a bad ideea to have such an introduction or a reccomandation especially in the case of the traditional masters.

Cele 29 de vizite facute in Japonia de Corallini sensei si cele 17 stagii organizate in Italia cu Saito sensei sunt un exemplu elocvent al dedicatiei si loialitatii acestuia fata de traditie si maestru. De altfel, in scurta alocutiune pe care am tinut-o la finalul stagiului, nu am putut sa nu transmit propria mea emotie fata de acest devotament, mai ales ca exact in acelasi fel simtim si noi fata de Fujita Masatake sensei, maestrul nostru. Este o dovada in plus ca Aikido cladeste punti intre oameni atunci cand este praticat si trait cu sinceritate si umilinta.

The 29 visits in Japan of Corallini sensei and the 17 Italian seminars with Saito sensei are a great example of his dedication and loyalty toward the tradition and the master. As a matter of fact, in my short speech after stage I could not not to transmit my emotion for such a devotion especially when we feel the same towards our master, Fujita Masatake sensei. It is an extra evidence that Aikido erects bridges between the people if sincerity and humbly practiced.

Corallini sensei este un om de o mare cultura si ne-a transmis multe din invataturile primite de la Saito sensei si ii suntem recunoscatori pentru asta.

Corallini sensei it is a man of great culture and tramsmitted to us many of the teachings received from Saito sensei and we are grateful to him for that.

In ceea ce priveste continutul stagiului, acesta a cuprins cele trei parti importante in practica lui Saito sensei, Tai jutsu, Aiki ken si Aiki jo. Chiar daca numarul participantilor nu a fost prea mare, atmosfera a fost foarte buna si cu siguranta practica a fost una benefica.

As for the stage itself, we had all the three important parts of Saito sensei practice, Tai jutsu, Aiki ken and Aiki jo. Even if the attendee number was not to big we had a good atmosphere and surely the practice was a useful one. 

Multumiri lui Corallini sensei si celor ce au participat la acest seminar.

Thanks to Corallini sensei and to the attendees.

marți, 28 iunie 2011

Stagiu Paolo Corallini sensei

In perioada 15 – 17 iulie se va desfasura in Bucuresti, in incinta complexului “Lia  Manoliu”, seminarul condus de PAOLO CORALLINI Shihan, 7 Dan Aikikai Aikido, 7 Dan Takemusu Aikido.
 

Program seminar:

Vineri 15 iulie:
19.00 – 21.00 Tai Jutsu (doar pentru Yudansha)
Sambata 16 iulie:
10.00 – 12.00 Aiki no jo
18.00 – 20.00 Tai Jutsu

Duminica 17 iulie:
10.00 – 12.00 Aiki no Ken

Pentru mai multe detalii si informatii va rugam se ne contactati la adresele: adib@romplus.com - Adrian Bunea sau contact@aikido-bucuresti.ro - Nicolae Mitu.

miercuri, 15 iunie 2011

Articol despre stagiul de la Poiana Brasov

In revista lunara Sport Revolution a aparut o relatare despre stagiul din Poiana Brasov, insotita de cateva fotografii.

joi, 9 iunie 2011

Stagiul de vara al FRAA - Suceava, iulie 2011

Ultimele detalii ale stagiului din 21-24 iulie din Suceava au fost stabilite.
Antrenamentele vor fi conduse de catre Fukakusa Shihan, Funakoshi Shihan si Marchis Sensei.
Mitsuo Funakoshi Shihan, 7 Dan Aikikai, este responsabilul dojo-urilor din regiunea Yamagata, Japonia, elev al regretatului Rinjiro Shirata Sensei 10 Dan Aikikai.
Costurile stagiului vor fi:
- taxa de stagiu 20 euro;
- cazarea 25 lei/ noapte in caminele USV;
- 3 mese/ zi 35 de lei;
- sayonara party 45 de lei;
 iar optional:
- bazin in incinta complexului studentesc 10 ron de persoana intre orele 20-22, obligatoriu casca.
Programul seminarului este urmatorul :
Joi 21 iulie:
19.00 – 20.00 Funakoshi Shihan
20.15 – 21.15 Fukakusa Shihan
Vineri 22 iulie:
10.00 – 11.00 Funakoshi Shihan
11.15 – 12.15 Fukakusa Shihan
17.00 – 18.00 Marchis Sensei
18.15 – 19.15 Funakoshi Shihan
19.30 – 20.30 Fukakusa Shihan * antrenament arme
21.00 Sayoanara Party
Sambata 23 iulie:
10.00 – 11.00 Funakoshi Shihan
11.15 – 12.15 Fukakusa Shihan
17.00 – 18.00 Marchis Sensei
18.15 – 19.15 Funakoshi Shihan
19.30 – 20.30 Fukakusa Shihan* antrenament arme
Duminica 24 iulie:
10.00 – 11.00 Funakoshi Shihan
11.15 – 12.15 Fukakusa Shihan
Cei ce doresc sa participe trebuie sa comunice acest lucru si sa achite taxele pana la sfarsitul lunii iunie.

vineri, 27 mai 2011

Noua semnătură KENSHIN

După îndelungi cătuări și dezbateri pe diverse teme (mai ales din partea mea, veșnicul nemulțumit) am hotărât ca DOJO KENSHIN să fie reprezentat prin următoarea semnătură grafică, utilizabilă în două variante: completă și sub formă de ștampilă.

Iată mai întâi elementul grafic de tip ștampilă realizat manual în forme unice de caractere vechi specifice sigiliilor imperiale, colorat cu tuș roșu sângeriu. Pe acesta îl veți putea întâlni pe toate documentele oficiale, alături de semnătura lui DOJO CHO. De asemenea sigiliul va putea fi aplicat pe alte materiale de promovare acolo unde suprafața, volumul sau materialul nu vor permite afișarea formei complete (ex: insigne).




Semnătura completă conține pe lângă elementul grafic de tip ștampilă (sigiliul) numele sălii scris în clar cu caractere unice puternic contrastante față de suprafața de aplicare, sub care se află plasată următoarea descriere: Apartenența / Ramura marțială / Forma



Varianta liniară de tip HENKA are aplicabilitate limitată.


joi, 19 mai 2011

Poiana Brasov, 13-15 mai 2011

Peste 70 de participanti din Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Ramnicu-Valcea si Arad, 4 instructori din Bucuresti, 8 ore de practica. Acestea ar fi cifrele seci ale unui seminar de exceptie, atat prin paleta tehnicilor demonstrate si practicate, cat si prin entuziasmul practicantilor.

Conform programului, stagiul a debutat vineri seara, prin doua practici conduse de Nicolae Mitu sensei, respectiv de Mihaita Deleanu sensei. Sambata am avut doua calupuri a cate doua practici, conduse de cei doi maestri mentionati mai sus, precum si de Sorin Despa sensei si de subsemnatul. Duminica, ultima zi, a cuprins inca doua ore de practica, conduse de Sorin Despa sensei si de mine.

A fost foarte interesant sa remarc linia tehnica comuna a tuturor celor ce au instruit, precum si dedicatia fata de tehnicile maestrului Fujita Masatake, directorul tehnic al Fundatiei Romane de Aikido Aikikai. Pot spune fara a gresi, ca mai mult de 60 % din ceea ce s-a practicat, a purtat amprenta inconfundabila a acestui mare om si maestru.

Multe forme de kokyu nage (sau de tehnici "no name" cum spunea Fujita sensei) alaturi de tehnici clasice - irimi nage, shiho nage, kaiten nage si altele - au facut ca timpul alocat practicilor sa treaca foarte repede. Mi-a placut foarte mult atmosfera din dojo, faptul ca practicantii munceau cu zambetul pe buze. Asta mi-a amintit de ceea ce spunea O Sensei Ueshiba Morihei referitor la faptul ca practica trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera voiasa. La Poiana Brasov acest lucru s-a intamplat.

Am avut onoarea de a fi vizitati de presedintele Federatiei Romane de Arte Martiale, Florentin Marinescu sensei, figura emblematica si as putea spune istorica a artelor martiale din Romania. O mica delegatie a instructorilor la stagiu a fost invitata la cina alaturi de maestrul Pham Txuan Tong, creatorul acestei arte martiale. Am avut surpriza placuta sa aflam de la maestrul Tong ca in Viet Nam, tara sa natala, exista o Academie de Arte Martiale unde Aikido este predat de prietenul lui Fujita sensei, maestrul Dang Tong Phong, 6 dan Aikido Aikikai. De asemenea maestrul Tong ne-a povestit de un stagiu la care a participat alaturi de Kisshomaru Ueshiba Doshu, la Roma. A fost o seara extrem de interesanta si onoranta pentru noi.

In ceea ce priveste locul de desfasurare a stagiului, asa cum stiti deja a fost Poiana Brasov. Nu cred ca are sens sa mai spun ceva despre aceasta minunata locatie decat ca Hotelul Caraiman la care ne-am cazat a fost o gazda perfecta, iar piscina si sauna de la Hotelul Piatra Mare aflate in imediata apropiere au fost mai mult decat grozave. Asta chiar mi-a adus aminte de stagiul pentru instructori care a avut loc la Targu Mures acum putin timp.

Sper ca in viitor sa putem repeta astfel de experiente.

marți, 10 mai 2011

Directionare 2%

Pentru cei cei doresc si pot face asta, puteti directiona 2% din impozitul pe venitul anual global catre Asociatia Sportiva CSO Aikido Aikikai, in contul bancar cu numarul RO68BITRBU2RON031312CC01, deschis la banca Italo-Romena Bucuresti.

Pentru formular si informatii puteti folosi urmatorul link :

http://codfiscal.money.ro/directionati-2-din-impozitul-pe-venit/

Multumesc anticipat celor ce vor dona catre Asociatia noastra.