Pe muchie de cuțit

Le găsești la sfârșit de săptămână în HARAJUKU, cartierul care nu doarme niciodată în TOKYO. Tărâmul lor sfânt este podul JINGU, de-a lungul căruia se plimbă seara cu duiumul, purtând rochii sau costume din catifea împopoțonate cu multe zorzoane și ciucurei și muțunași, și târându-și picioarele în pantofi șleampăți. Fețele fără expresie sunt machiate strident în alb, contrastând puternic cu
umbrele serii, dar strălucind ciudat în luminile artificiale ale reclamelor colorate.


Lumea a ajuns să cunoască aceste adolescente rebele sub numele de LOLITA GOTICĂ, și toate arată de parcă acum ar fi coborât dintr-un spectacol de groază. TAKE SUMIRE, spre exemplu, membră de onoare a fetelor de pe pod, obișnuia să-și asorteze rochia albă cu o pereche de aripi de înger prinse pe umeri. Când am întâlnit-o prima oară era cu prietena ei, IZURI, de 16 ani. Când cele două nu-și pierd timpul cu celelalte GOSURORI (* Gothic Lolita), lucrează de zor la paginile lor de internet, pe care deocamdată n-au reușit decât să le umple cu mult negru și mesaje ciudate scrise parcă într-o limbă veche.

Când fetele astea se simt anxioase și copleșite de o puternică depresie -- stare în care ajung destul de des -- își taie venele. SUMIRE are impresia că senzația e deosebită, "e ca și cum ai plânge mult," zice ea într-un fel oarecum rațional. "Odată am leșinat după ce am înghițit 100 de pastile," îmi povestește după ce ne mai obișnuim unul cu altul, fiindcă nici eu nu sunt o apariție destul de comună pe tărâmul lor. "Dar RISUKA (* wrist cuts) ne produce mai puține stricăciuni fizice și nu ne remarcăm prea mult la școală." Fiindcă Lolita Gotică ține să rămână în lumea ei, urmărită de o fascinație bizară pentru moarte.

IZURI admite că se simte confortabil în preajma cadavrelor (nu reușesc deloc să-mi dau seama unde are ocazia să le întâlnească) și-i plac fotografiile cu morți. Își aduce brusc aminte că în școala generală cartea ei favorită era "Manualul Complet de Sinucidere."

"Dar asta nu înseamnă deloc că aș vrea să mor!" mă împunge IZURI cu degetul. "Chiar îmi place de mine și aș vrea, nu știu, să cânt într-o formație."

Și atunci îmi dau seama că fetele astea nu sunt fascinate de trista descoperire a morții, ci mai degrabă de estetica ei. Revista dedicată morții și fetelor GOSURORI -- Tokyo Alice -- dezvăluie foarte multe în acest sens. Una dintre fete îmi arată un exemplar -- o ediție specială bănuiesc, intitulată foarte expresiv "Tokyo Alice Does Suicide."

O răsfoiesc cu neîncredere și mă aflu privind fotografii de adolescente în diverse forme ale morții, sau pe cale să moară. Una folosește o lamă pentru a-și despica venele de la ambele încheieturi, iar alta zace într-o baltă de sânge negru, închegat, cu un cuțitoi înfipt în piept. Departe de a fi însă niște instantanee de morgă, pentru că modelele fotografiate în cele mai sinistre ipostaze au ochii larg deschiși iar aranjamentele fotografice sunt extrem de reușite. Tinerele GOSURORI vor să exprime moartea cât se poate de vizual, așa cum și-au imaginat-o ele. Trebuie să fie foarte frumoase în timp ce mor, astfel că departe de ele gândul de a copia realitatea.

Dacă ar fi să denumim cumva aceste manifestări ale adolescentelor japoneze i-am putea spune foarte bine "neomasochism." Întunericul și negativismul ne indică o prezență acută a ghinionului și a persecuțiilor în viața fetelor, devenind ușor niște instrumente prin care tineretul caută să formeze grupuri în mijlocul cărora să reușească să-și rănească fizicul, ca suport pentru psihicul demoralizat.

Pericolul real apare atunci când fetele GOSURORI apucă să facă greșeli. Destul de des, pe "Tărâmul Sfânt" se formează grupuri de ajutor menite să-i sprijine pe membrii mai tineri să se autorănească. Despre accidente, fetele nu vor să-mi vorbească prea mult. Sigur, accidentele se întâmplă, astfel că cel puțin cinci adolescenți au murit în timp ce-și produceau răni în momentele lor de depresie colectivă. Dar asta s-a întâmplat pe parcursul a cinci ani, de când grupul activează constant. Și cum nici unul nu a lăsat în urmă vreo scrisoare de adio, e foarte probabil ca morțile lor să fie cauzate pur și simplu accidental.

"De ce să fi murit?" le întreb pe fete dar nici SUMIRE, nici IZURI nu știe să-mi răspundă. Dau amândouă din umeri și se amestecă printre celelalte GOSURORI. Fetele morții. Cred că nici morții nu știu de ce au murit, mă gândesc eu, și dau, la rândul meu, din umeri.
(10-11 iulie 2004)