luni, 2 august 2010

Impresii de la stagii - Isabela Popa, Kenshin dojo

M-am gândit să le propun elevilor mei să ne împărtășească din impresiile lor de stagii. Isabela Popa a fost cea care "a spart gheața"; pentru curajul ei îi mulțumesc publicându-i gândurile despre recentul stagiu de la Cluj, susținut sub conducerea maestrului FUKAKUSA SENSEI.
"Am încercat să scriu câteva cuvinte despre zilele petrecute la Cluj....
Eu privesc lucrurile pur și simplu din perspectiva unei începătoare. Am fost la stagiu fără să bănuiesc niciun moment la ce să mă aștept! Nu am mai participat niciodată la un stagiu, nici la Cluj, nici cu elevi din toată țara.
Am fost impresionată în primul rând de sala de antrenamente! Câtă simplitate, curățenie, ordine și eficiență! În toată sala era o atmosferă care îți inducea instantaneu energie și atenție!
Mă gândeam că nu am nicio șansă să execut corect toate mișcările pe care le exersau cei din sală, mai ales că nu învățasem încă toate comenzile de bază, cu toate acestea lumea din sală m-a ajutat fără să mă simt niciun moment jenată că sunt la început de tot, așa cum credeam că o să mă simt!
Asta mi s-a părut minunat la antrenamente și la oamenii din sala – am avut sentimentul că indiferent la ce nivel ești, ceilalti te trag în sus, în cel mai firesc și mai modest mod posibil. Nu am sesizat orgoliu, ci doar plăcerea de a face antrenamentele, de a învăța – de a învăța de la ceilalți și de a-i învăța pe ceilalți. Și mi s-a părut că e mult mai puțin egoism decât în oricare alt sport sau grup.
Mi-au plăcut foarte mult colegii de la Iași, de exemplu. Foarte calmi, foarte binevoitori.
Am găsit ceva comun la toți practicanții de AIKIDO care mi-a plăcut extraordinar de mult. Fiind la început, mă simțeam oarecum jenată să mă duc la cineva mai avansat să practic cu el; mă gândeam că pur și simplu avansații doresc să practice doar cu avansații! Mi s-a părut extraordinar de sincer și frumos răspunsul lor, că ai ce învăța de la oricine și că poți învăța foarte multe chiar și de la începători, corectându-te pe tine în primul rând, relaxându-te mai ușor, explicând și concentrându-te pe tehnică, nu pe forță. Asta chiar m-a făcut să mă simt mai relaxată și să prind curaj; sincer, nu am simțit niciun moment că am deranjat pe cineva cu zecile de întrebări pe care le-am adresat. Mereu am găsit un răspuns și pe cineva care să îmi răspundă.
Mie mi-a placut extraordinar de mult!!!"

Isabela Popa
KENSHIN DOJO

Un comentariu:

  1. În AIKIDO, ca și în alte arte marțiale, este foarte ușor să cădem în capcana propriului nostru ego și să credem că știm totul. SHOSHIN NI MODORU -- să ne aducem aminte cum eram fiecare la început. Această frază ne îndeamnă să ne întoarcem la atitudinea inocentă și umilă de învățăcel. Ai observat foarte bine: oricât de departe ajungem, trebuie să revenim, măcar la stagii, în SHOSHIN, pentru a progresa mai departe în AIKIDO.

    RăspundețiȘtergere