luni, 2 august 2010

Stagiu Poiana Brașov - Federația Română de Aikido

În acest sfârșit de săptămână am participat alături de prietenii mei George Stoian și Mihai Vladu la primele două zile ale stagiului internațional al Confederației Europene de Aikido. Stagiul îi are ca instructori pe DAN IONESCU SENSEI (preșendintele FRA și al CEA), MICHEL MARTIN SENSEI (Franța) și NIGEL VAUGHAN SENSEI (Anglia).

Confederația Europeană de Aikido a fost înființată la inițiativa maestrului DANIEL-ANDRE BRUN, care la rândul sau a fost elevul maestrului TADASHI ABE, unul dintre promotorii AIKIDO în Europa și în special în Franța, în anii '50. Reunește organizații naționale din Franța, România, Anglia și Germania.

Am avut plăcerea de a-i reîntâlni pe mulți dintre prietenii și cunoscuții din această organizație și de a ne antrena împreună pe parcursul celor două zile, lucrând diverse tehnici fără arme, unele dintre ele într-o maniera mai liberă, dar foarte interesantă. Chiar dacă programul nostru nu ne-a permis să rămânem pe întreaga durată de desfășurare a stagiului (o săptămână), am profitat din plin de aceste două zile pentru a practica și pentru a socializa cu cei prezenți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu