luni, 23 august 2010

Alba Iulia (20-22 august 2010)

Stagiul FRAA desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute (20-22 august 2010) a adus laolaltă practicanți de la mai multe DOJO: Cluj, București, Baia Mare, Hunedoara, Orăștie, Oradea, Arad și Alba Iulia. Cele trei zile ale stagiului au trecut foarte repede, fiind marcate de practica de pe tatami dar și de activitățile de socializare conexe, dintre care țin să menționez excursia în Cheile Râmețului.

Practicile au fost conduse de Dorin Marchiș SENSEI, de Mihai Vladu SENSEI și de către mine, conform programului întocmit de organizator, Niculaie Tudor SENSEI. Cei peste 40 de participanți au exersat atât tehnici energetice cât și tehnici de AIKIDO, trecând în revistă procedee clasice, dar și procedee arătate de maestrul FUJITA. O parte dintre participanți au susținut examen pentru acordarea gradelor KYU, în seara zilei de sâmbătă. O parte dintre ei au primit recunoașterea nivelului pentru care au fost examinați.

Iată câteva fotografii de la activitățile extracuriculare :-)))









Mulțumiri organizatorilor și celor prezenți. În curând: fotografii din DOJO.

Un comentariu:

  1. Un eveniment excelent prin calitatea sa. Dar , din pacate de mult prea scurta durata. Ne consolam insa cu ideea ca "Esentele tari vin in sticlute mici". Felicitari si multumiri organizatorilor pentru pentru acest stagiu. Si multe multumiri profesorilor nostri, mai ales pentru rabdarea de care au dat dovada fata de unii dintre noi. S-a dovedit inca o data, nu ca ar mai fi trebuit, ca spiritul aikido poate si trebuie sa iasa din dojo si sa ne ghideze si in viata de zi cu zi.

    Inca o data multumiri si sa ne vedem in curand!

    RăspundețiȘtergere