vineri, 31 ianuarie 2014
marți, 29 octombrie 2013
Generalul Gheorghe Bagulescu - fin cunoscator al traditiei si spiritualitatii japoneze, autor al romanului "Suflet japonez"
DIPLOMAŢI ROMÂNI ÎN
PERIOADA INTERBELICĂ
GENERAL DE DIVIZIE
GHEORGHE BĂGULESCU
Autor
Adrian Bunea
Bucureşti
2011
Japonia trece in perioada 1867-1921 prin aşa numita revoluţie Meiji
care înseamnă o perioadă de modernizare şi industrializare
forţată, care însă nu este acceptată cu uşurinţă de întreaga
societate japoneză. De altfel în perioada 1867-1868 are loc un
război civil în urma căruia ultimul shogun din dinastia Tokugawa
renunţă la atribuţiile sale şi remite puterea, după o lungă
perioadă de timp, împăratului Meiji. Evenimentul principal care a
precipitat deschiderea Japoniei faţă de exterior (aici trebuie
reamintit ca Japonia se închisese aproape complet în anul 1639 când
japonezilor li s-a interzis să plece iar celor deja plecaţi, să se
intoarcă decizia aceasta a fost completată în anul 1641 când a
fost interzisă construcţia corăbiilor mari şi medii, capabile să
traverseze mările şi oceanele)1 a fost vizita din vara
anului 1853 a comandorului M.C.Perry, care conducea o escadra de
patru nave militare, pentru a înmâna împăratului o scrisoare din
partea preşedintelui Phillmore al Statelor Unite ale Americii. Prin
aceasta se cerea japonezilor semnarea unui acord pe termen lung
privitor la aprovizionarea navelor americane şi la asistenţa pentru
naufragiaţii americani în Japonia. Ceea ce este însă interesant
de remarcat este faptul că în cazul unui refuz japonez, comandorul
Perry era autorizat să recurgă la forţă. Nu a fost cazul pentru
ca autorităţile japoneze au conştientizat disproporţia
tehnologică iar Japonia a trecut semnarea de acorduri cu Statele
Unite şi apoi şi cu alte state, tratate care însă nu erau
favorabile Japoniei. Drept urmare asistăm la o modernizare absolut
impresionantă dar şi la lezarea sentimenului naţional nipon,
element important în desfaşurarea ulterioară a evenimentelor.
Japonia a început să se extindă folosind exact mijloacele folosite
de marile puteri astfel că în anul 1894 izbucneşte un război
între China şi Japonia, pe teritoriul Coreei. China cere asistenţa
Rusiei (acordată sub forma consilierilor militari şi condiţionată
de amplasarea unei baze navele pe coasta de est a Coreei, la Gensan).
Japonia câştigă o mare bătălie navală la Pingzang in 1894 iar
în 1895 întreaga Coree şi o parte întinsă din nord-estul Chinei
se află sub controlul trupelor japoneze. De aici apar neînţelegeri
cu marile puteri ceea ce obligă guvernul japonez să accepte cu mare
nemulţumire cererile din 1895 ale Germaniei, Rusiei şi Franţei, de
renunţare la cuceririle continentale din China. În 1904 izbucneşte
războiul
1. C.
Bucşe, Z. Zamfir, “Japonia. Un secol de
istorie. 1853 - 1945”, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1990, p. 19
dintre Japonia şi
Rusia, câştigat în 1905, spre marea uimire a lumii, de Japonia.
Acest moment a marcat trecerea Japoniei în altă etapă de
dezvoltare, dovadă a noii puteri militare şi economice a acesteia2.
Urmare a noului prestigiu al Japoniei, marile puteri ridică
legaţiile de la Tokyo la nivel de ambasade (Marea Britanie la 25
noiembrie 1905, Statele Unite ale Americii la 31 martie 1906,
Germania la 22 mai 1906 şi Franţa în primăvara anului 1906). În
anul 1914, pe 23 august, Japonia declara război Germaniei, intrând
astfel în primul război mondial, de aceeaşi parte ca şi România.
Relaţiile
României cu Imperiul Japonez au debutat în anii 1880 – 1881, când
suveranii celor doua ţări au schimbat scrisori referitoare la
notificarea independenţei de stat a României. Acest schimb de
scrisori nu a avut urmări imediate, nici în plan economic şi nici
în plan politic.
În
anul 1902, ambasadorul japonez în Imperiul Austro-Ungar, H. Makino,
se adresează ministrului plenipotenţiar al României la Viena, Emil
G. Ghica, propunând înfiinţarea unei legaţii japoneze la
Bucureşti şi încheierii unui tratat comercial. Răspunsul României
a fost unul pozitiv însă şi în acest caz nu au fost urmări
imediate. Ambasadorul Makoto revine cu aceeaşi propunere în anul
1904 însă la Bucureşti se consideră ca momentul nu era prielnic,
datorită izbucnirii conflictului Japoniei cu Rusia, iar semnarea
unui tratat comercial cu Japonia putea fi interpretată în mod
negativ de către Rusia.
În
România însă începe sa apară un interes faţă de Japonia (de
exemplu Nicolae Iorga publică în 1904 o lucrare care se cheamă
“Războiul din Extremul Orient. China, Japonia, Rusia asiatică”)
iar participarea Japoniei în primul război mondial alaturi de
România a contribuit mult la apropierea româno-japoneză şi în
august 1917 guvernul român decide înfiinţarea unei legaţii la
Tokyo. La data de 13 septembrie 1917 economistul Nicolae Xenopol este
investit prin decret regal ca şi ministru plenipotenţiar cu misiune
specială în Japonia. Din păcate decesul acestuia, survenit la
puţină vreme de
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. C.
Bucşe, Z. Zamfir, “Japonia. Un secol de
istorie. 1853 - 1945”, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1990, p. 75
la instalarea sa la
post a facut ca legaţia să nu funcţioneze.
În
vara anului 1920 principele Carol întreprinde o călătorie prin mai
multe ţări ale lumii, printre care şi Japonia, unde la încheierea
vizitei îl lasă ca şi reprezentant la Tokyo pe
locotenent-colonelul Arion. Acesta rămâne la post până la finalul
anului 1920 iar între iunie 1921 şi aprilie 1922 postul de ministru
plenipotenţiar la Tokyo a fost ocupat de Edgar Mavrocordat. Acesta a
fost rechemat în 1922 iar legaţia a fost închisa din motive
financiare. La Bucureşti funcţionează legatia Imperiului Japonez
din data de 12 martie 1922, Genshiro Nishi fiind primul trimis
extraordinar şi ministru plenipotenţial japonez în România, iar
în anul 1924 prinţul Higashi Kuni vizitează România. La 1
aprilie 1927 este reînfiinţată Legaţia României în Japonia,
care va funcţiona până la ieşirea României din alianţa cu Axa.
Aceasta ultimă perioadă a relaţiilor dintre cele două ţări a
însemnat un rol important în extinderea legăturilor şi
cunoaşterii reciproce. Sunt înfiinţate organisme ca şi Societatea
japono-română, Cercul cultural român la Shanghai (creaţie a
Legaţiei române din Tokyo), apare primul dicţionar japono-român
în 1940 (autor Radu Flondor) şi apar în Japonia lucrări
referitoare la România scrise de autori ca Ioan Timuş, Ion
Simionescu, C. Găvănescu, Ion Gh. Trofin.
În
acest context, în anul 1934 este numit la post, ca şi ataşat
militar colonelul şi apoi generalul de divizie Gheorghe Băgulescu.
Este
născut la data de 1 octombrie 1886, în localitatea Flămânda,
România şi a încetat din viaţă la 26 noiembrie 1963, în
localitatea Menton, în Franţa.
Militar
de carieră, după ce a luptat în primul război mondial în
Batalionul I Vânători de munte, cu gradul de căpitan, a fost
decorat cu ordinul Mihai Viteazul, alături de alţi cinsprezece
militari, printre care şi viitorul rege al României, Carol al II
lea. I se acordă onoarea de a aduce în Capitală actul oficial al
Marii Uniri, pe traseul Alba Iulia – Sibiu – Câineni – Piteşti
– Bucureşti. Scrie o carte intitulată “Zile de Energie .
Impresii și povestiri de pe front 1916-1917”, apărută la
Institutul de arte grafice C.Sfetea, București, în anul 1919.
Devine membru al Societatii Scriitorilor Romani în anul1921. În
1926 mai publică Antiquitas rediviva (un roman istoric), la
Craiova.
După
război, deja având gradul de maior, este judecat în anul 1924
(fiind inchis la închisoarea Jilava unde îşi petrece Paştele
acelui an) pentru ca în urma publicării textului tratatului de pace
semnat la încheierea Primului Război Mondial, "în numele
conștiinței națonale", Băgulescu a lipit pe zidurile Iașilor
un manifest violent la adresa lui Marghiloman și a "presei
mercenare, puse în slujba inamicului", în care îl amența pe
Marghiloman că "trebuie să existe pe undeva un suflet curat,
un revolver încărcat sau o grenadă". A fost dat însă
achitat şi a existat o puternică reacţie populară în sprijinul
său3, fiind de altfel sprijinit de cavalerii ordinului
Mihai Viteazul4. Este unul din simpatizanţii mişcării
legionare, încercând de altfel să repare legaturile Legiunii cu
armata făcând apel la împăcarea legiunii cu armata, ambele
victime inocente, în viziunea sa, ale provocării puse la cale de
elemente comuniste care, servind interese străine, au semănat
discordia, făcând să curgă sânge românesc (deşi crearea
acestei organizaţii a fost întâmpinata cu neîncredere de catre
Garda de Fier, pentru ca în această organizatie se întrevede, nu
fară motiv, o contrapondere a Gărzii de Fier).
În memoriile sale,
apărute cu titlul "Pentru legionari", Corneliu Codreanu
descrie nunta sa din 14 iunie 1925 cu Elena Ilinoiu: ,,Am plecat la
Focşani cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi
socrii. Ajunsi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu.
Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a
spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră
peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că
vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani
primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi. A doua zi
dimineaţa, mi s-a adus un cal - aşa era programul - şi după ce am
trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane
afara din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de
alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma
mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
3.http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/clujul/1924/BCUCLUJ_FP_PII664_1924_002_017.pdf
4.
http://canord.presidency.ro/IstoricM.Vit.htm
Generalul
Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu,
Tudoroncescu, Georgica Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii”5.
În 1926 s-a căsătorit la București cu Elena Dimitriu, de
naționalitate franceză.
A
avut câteva conflicte şi cu Mareşalul Antonescu care îi oferă de
altfel
portofoliul
internelor în guvernul său, dar Băgulescu nu accepta (se spune
chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru
a prelua șefia statului, după abdicarea regelui în 1940) însă în
1934 este numit ataşat militar la Legaţia Română de la Tokyo unde
îşi însuşeşte repede şi bine limba japoneză, desfăşoară o
largă activitate de propagandă românească pe teritoriul nipon,
dar, în acelaşi timp, studiază temeinic istoria şi obiceiurile
japonezilor procurând numeroase obiecte de artă pe care le-a donat
ulterior Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti.
Scopul colecţiei
de artă este exprimat chiar de generalul Băgulescu :”Gândul
că şi românii mei, care nu au putut vizita China şi Japonia,
să-şi facă o idee mai justă asupra manisfestaţiilor sufletesti,
culturale şi artistice ale acestor doua naţiuni, cu civilizaţie
multimilenara…” A strâns piesele colecţiei şi cu gândul “de
a pune la îndemâna tineretului nostru studios, un material
artistic,PRIN INFIINTAREA UNUI MUZEU DE ARTĂ CHINO JAPONEZA,
MUZEU PE CARE IL VOI DĂRUI ŢĂRII, FARĂ NICI O PRETENTIE”. În
ceea ce priveşte muzeul, el a pus o singură condiţie. Dona
statului toate lucrările sale cu condiţia să se construiască –
în timp de doi ani - o clădire în formă de pagodă in
Herastrău, care să adapostească colecţia (colecţia a fost expusă
la Bucureşti între 1938 şi 1940, la Ateneul Român). Din păcate,
cladirea nu a fost construită iar Băgulescu – supărat – a
revocat donaţia şi a luat lucrările cu el în noul periplu în
Japonia şi mai deoparte. Asa s-a pierdut şansa de a avea la
Bucureşti, un muzeu fabulos de artă asiatică, cu piese vechi de
sute si mii de ani.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
În
1973, Ministerul Culturii din România a achiziţionat pentru Muzeul
Naţional de Artă al României o bogata colecţie de arta
chino-japoneză, care făcea parte din succesiunea generalului
Gheorghe Băgulescu.
În
cele din urmă, scrie şi publică un roman în trei volume (în
1936), cu titlul "Suflet japonez" în care prezintă în
mod magistral Japonia feudală şi primeşte premiul Academiei de
Ştiinţe nipone pentru „cel mai bun roman despre japonezi scris de
un străin”. Romanul este tradus în franceză, engleză şi
japoneză, provocând reacţii impresionante în Japonia. Fin şi
profund cunoscător al civilizaţiei japoneze, scrie, cu mult
înaintea lui James Clavell, această trilogie - Suflet japonez -
despre epoca de onoare, demnitate şi înflorire a spiritului nipon.
El însuşi se îndragosteşte şi duce o viaţă dublă, cu o soţie
şi un copil in Romania şi cu o alta, nelegitimă, şi un baieţel
în a doua sa Românie, Japonia.
Pentru
“servicii eminente aduse în relaţiile bilaterale”, Împăratul
Japoniei, Hirohito, i-a decernat înaltul ordin “Tezaurul Sacru”,
clasa a III-a, în anul 1939. Tot ca urmare a publicării acestei
cărţi, a fost, la vremea aceea, singurul străin primit în
rândurile Academiei Naţionale a Japoniei.
După
ce revine în ţară, în anul 1941, Băgulescu este retrimis în
Japonia ca ministru extraordinar şi plenipotenţiar, până în
1943, când îşi manifestă dezacordul faţă de război şi de
regimurile totalitare şi intră în conflict cu autorităţile
japoneze. Chiar dacă se află la mii de kilometri de Europa, în
misiunea diplomatică a unei ţări aliate ăntr-o ţară ce întregea
Axa Roma-Berlin, generalul Băgulescu exprimă tranşant idei
antinaziste, fapt ce atrage dupa sine trimiterea sa în China, cu
interdicţia de a mai lua legatura acolo cu lumea diplomatică,
miscarile fiindu-i strict supravegheate. În 1943, la ordinul lui
Hitler, Gestapo organizează un atentat (comis chiar de unul dintre
angajaţii Legaţiei) la viaţa lui Băgulescu care, scăpat cu
viaţă, fuge în Statele Unite cu ajutorul unor diplomaţi
elveţieni. Ulterior se stabileşte în Franţa, la Nisa.
În
Franţa îşi continuă activitatea literară, publicănd în 1947
“Noua religie”, în două volume, cu un conţinut
filosofic şi religios. De asemenea, în anul 1950 mai publică “Race
de viperes la verite devant Dieu et devant les hommes”,
la editura M.B. Paris.
În
1950 îl cunoaşte pe primarul localităţii Menton şi a lăsat
colecţia sa de arta japoneză şi orientală acestei localităţi,
unde se deschide un muzeu de artă japoneza. În semn de
recunoştiinţă primeşte titlul de Cetăţean de onoare al oraşului
Nisa.
Generalul
Băgulescu a primit le Grand Prix de la Litterature pentru trilogia
sa, Yamato Damashii, a fost primit în rândurile Acedemiei de Litere
şi Artă din Paris şi a fost decorat cu Legiunea de Onoare a
Franţei.
Pentru
o perioadă, inainte sa moară, la Nisa, a fost prim ministru al
romanilor din exil.
BIBLIOGRAFIE
- C. Bucşe, Z. Zamfir, Japonia. „Un secol de istorie, 1853-1945”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990
- Gh. Băgulescu, „Suflet japonez”, Editura Cartega în colaborare cu Editura Nipponica, Bucureşti, 2004
- Kenneth G. Henshall, „O istorie a Japoniei”, Editura Artemis, 2002
luni, 28 octombrie 2013
Eseu sandan - Arthur Alexiu
Ukemi – calea spre Budo
“As your training progresses, always remember
that the key to gaining ability for spontaneous and creative technique lies in
good ukemi”
Mitsugi Sautome
Ukemi este un termen japonez compus
din doua cuvinte: uke de la ukeru (a primi, a receptiona) si mi (corp).
In Aikido, ukemi inseamna atat caderea celui care primeste tehnica, cat
si persoana in sine.
Actiunea propriu – zisa de ajungere la sol, caderea, prezinta diferente
in modul in care este perceputa in occident fata de orient, lucru ce afecteaza
si modul in care se desfasoara practica.
In general, in occident, caderea este
vazuta de practicantii de arte martiale ca semn al infrangerii. Ea este
acceptata ca un rau necesar in procesul de invatare pentru a putea primi
tehnica fara a fi ranit, ceea ce e, bineinteles, un lucru indispensabil; dar
daca antrenamentul se limiteaza la atat, ukemi este tratat in mod superficial.
In orient, ukemi este privit mai ales
prin prisma valorii lui martiale, ca practica Budo, ca metoda prin care
samuraii puteau supravietui unei lupte pe viata si pe moarte. In acest context,
singurul obiectiv este supravietuirea, iar retragerea sau fuga fac parte din
tehnicile consacrate pe campurile de lupta, fiind asadar natural ca ele sa fie
traduse in tehnici concrete; in felul aceasta deci, ukemi permite sa scapi
dintr-o tehnica, sa o contrezi, sa o anulezi sau sa-i atenuezi efectele.
Se poate concluziona ca ukemi trebuie
privit in doua moduri: ca parte din studiul tehnicilor de baza (kihon waza) si
ca practica Budo (keiko).
In kihon waza, ukemi inseamna de
obicei primirea tehnicii executate de nage, persoana care este atacata si
presupune doua lucruri:
- un atac
hotarat, puternic si cinstit;
- o miscare a
atacatorului (uke) in completa armonie cu intentiile lui nage;
In kihon waza, uke are un rol crucial
in procesul de invatare a lui nage. Daca atacul sau nu simuleaza sincer ceea ce
s-ar intampla in conditii reale, nage nu va invata cum sa se descurce cu un
atac normal efectuat in viteza. La acest nivel, uke trebuie sa mentina atacul
in ciuda dorintei naturale de a contra tehnica inceata si previzibila a lui
nage.
Tehnica este exersata incet, fie ea din static sau din miscare, din mai
multe motive:
- se poate ca
practicantii sa nu aiba indemanarea necesara pentru a fi in siguranta;
- chiar daca
practicantii au cunostintele necesare executarii in viteza a tehnicii, practica
la viteaza redusa reprezinta cea mai buna cale pentru a studia aspectele
subtile ale unei tehnici.
Atat in kihon
waza, cat si in keiko, uke trebuie sa fie activ, prezent, la inceput, in timpul
desfasurarii tehnicii si dupa aceea; la inceput, ma-ai, confruntare; apoi,
atacul puternic; in timpul tehnicii, flexibilitate, curgere, cadere controlata;
la sfarsit, mentinerea contactului cu nage cat mai mult posibil, fizic si
vizual – zanshin.
Daca vreuna dintre aceste etape
lipseste, antrenamentul ambelor parti are de suferit.
In
practica Budo, keiko, ukemi se transforma capatand o functie mult mai complexa,
transformare ce porneste de la o idee cat se poate de simpla: uke ataca cu
toata sinceritatea, dar, intrucat atacul sau devine ineficient, intra in modul
de supravietuire si/sau modul de contratehnica (kaeshi waza) continuand sa
mentina contactul cu nage cat poate de mult.
Ce e diferit in keiko fata de kihon
waza este angajamentul cu care se lucreaza atat fizic cat si energetic (care
incepe mult inainte de cel fizic si dureaza mult timp dupa); intentia in atac
si in continuarea atacului; cautarea unei deschideri, punct slab (suki) care sa
permita redresarea dupa ce a fost dezechilibrat. In keiko, uke continua atacul
avand grija sa nu fie ranit, ramane in contact cat mai mult timp, cauta o
greseala a lui nage si daca aceasta apare, profita de ea; uke se separa de nage
cand nu mai are rost sa continue, astfel incat scapand teafar, sa se poata
intoarce la atac; uke este permanent constient de ceea ce e in jurul sau.
Uke si nage isi ataca unul altuia
centrul, amandoi iesind nevatamati din tehnica, amandoi incercand sa-si
dezechilibreze partenerul, amandoi pastrand contactul, mereu angajati, mereu in
contact: aceasta este practica Budo.
“What
is kaeshi waza? Kaeshi is ukemi, ukemi is kaeshi – my choice.”
Hiroshi Ikeda
Adevaratul antrenament
in ukemi este pregatitor pentru kaeshi waza. Inveti sa te misti in armonie completa
cu tehnica lui nage, incat nu mai exista nicio diferenta intre uke si nage.
Odata ce ai ajuns la nivelul in care poti sta conectat cu partenerul in cele
mai rapide si complexe tehnici, intr-o situatie ce necesita un raspuns martial,
poti simti orice suki in tehnica adversarului si sa aplici o contratehnica.
Kaeshi waza este Aikido la superlativ!
Ukemi
impreuna cu tai sabaki constituie caracteristicile fundamentale ale artei
noastre. De aceea este imperios necesar pentru noi sa cautam continuu a le
perfectiona atat din punct de vedere tehnic, cat si estetic. Fara tai sabaki nu
exista aikido, fara ukemi nu exista aikido, nu exista libertate. Un bun
aikidoka este cel care, cu un ukemi perfect accepta totul de la toti
partenerii, chiar necunoscuti, chiar si cu o tehnica pe care nu o cunoaste.
Studiul
ukemi este un element fundamental in calea spre Budo. Acest studiu atat de
benefic este tratat superficial in occident, caci el este fara indoiala legat
de ideea de infrangere, cand, in realitate, in el isi are izvorul victoria.
La
cel mai inalt nivel al practicii, distinctia intre uke si nage nu mai exista.
Nu exista nici invingator, nici invins. Nu ramane decat tehnica singura in cea
mai profunda puritate.
marți, 22 octombrie 2013
Eseurile pentru examinarea din 25.10.2013
Daniela Donciu - 20.10.2013
Acum multi ani, admiratia mea fata de
simplitatea si eleganta filozofiei Zen mi-a trasat un drum pe
parcursul caruia, destul de curand, am intalnit si multe informatii
despre Aikido, care imbina paradoxal arta martiala cu arta pacii si
care, prin armonie si fluiditate, ofera o modalitate superioara de
dizolvare a conflictelor.
Principiile luptei nonviolente, ale
capacitatii de a intelege adversarul si de a intra in rezonanta cu
acesta pot face din Aikido un stil de viata, chiar si fara
practicarea efectiva a antrenamentului intr-un dojo. Incercarea
aplicarii acestor principii ale armoniei in viata cotidiana
reprezinta, de fapt, incercarea noastra de a gasi Calea de Mijloc si,
implicit, adevarul despre noi insine si despre universul din care
facem parte.
Dar trebuie sa marturisesc faptul ca
oricat de mult as fi citit pe marginea acestui subiect nu m-ar fi
pregatit suficient pentru momentul inceperii practicii de Aikido!
Cand am intrat pentru prima data
intr-un dojo, am fost automat transportata intr-un spatiu cu totul
nou pentru mine, in care oamenii se miscau mai bine, mai rapid, mai
elegant, mai eficient, intr-un ritm dictat de o eticheta specifica,
dar si de dorinta de explorare si depasire a propriilor limite.
Primul meu contact cu antrenamentul de
Aikido a avut loc intr-un dojo cu un numar mare de practicanti, multi
dintre ei avansati, extrem de talentati si care, ulterior, si-au
deschis propriile dojo-uri si au avut amabilitatea de a ma primi si
pe mine la antrenamentele tinute de ei. Le multumesc din suflet
profesorilor mei care mi-au daruit cu generozitate din timpul si
cunoasterea lor si, de asemenea, le multumesc pentru ajutor tuturor
colegilor alaturi de care am avut placerea sa practic Aikido si de la
care am invatat intotdeauna.
Am inceput, desigur, cu scoala caderii,
au urmat diverse tehnici de Aikido, foarte multa munca dar, dupa
atatia ani petrecuti pe tatami, ma simt in continuare ca un aikidoka
incepator. Pentru ca, pe masura ce inaintez pe acest drum de-a lungul
caruia raspunsurile genereaza noi intrebari, imi dau seama cat de
putin stiu despre spatiul pe care il am de explorat, cat de putin
stiu despre mine si despre cei din jur. Si atunci procesul de cautare
continua si deschide noi spatii interesante de cercetat, ceea ce face
ca, pentru mine, timpul petrecut in dojo sa fie intotdeauna la
momentul prezent. Gandurile si grijile cotidiene nu prea au loc pe
tatami. Este o experienta placuta care ma ajuta in incercarea de a-mi
gasi echilibrul (interior si exterior deopotriva) si imi deschide
accesul catre zona gandirii pozitive – atat de valoroasa pentru
evolutia noastra.
Desigur, de multe ori nu reusesc sa imi
depasesc limitele si conditionarile sau nu reusesc sa ma armonizez cu
anumite situatii. Dar voi continua sa incerc. Pentru ca aceasta
cautare a echilibrului, a Caii de Mijloc, ne face sa dorim sa fim mai
buni cu noi insine si cu tot ceea ce ne inconjoara, sa incercam sa ne
depasim temerile, sa cautam solutii armonioase, sa construim si sa
fim creativi.
English version
Many years ago, my admiration for the
elegance and simplicity of Zen made me to walk on a path that, very
soon, revealed to me a lot of information regarding Aikido that
paradoxically combines the art of war and the art of peace, and
offers a superior way of solving conflicts by using harmony and
continuous flow of energy.
The principles of non-violent fight,
the capacity of understanding the opponent and deal harmoniously with
a situation can turn Aikido into a lifestyle without being necessary
an actual dojo training. Trying to apply these principles in the
day-to-day life represents, in fact, our endeavour of finding the
Middle Way and therefore finding the truth about ourselves and about
the univers we live in.
But I have to confess that no matter
how much I would have read on this topic it wouldn't have prepared me
for the experience of the actual Aikido training!
When I entered the dojo for the first
time I instantly found myself in a space where everything was
completely new for me, where people used to move better, faster, in a
more elegant and efficient way, in a rhythm influenced by a certain
etiquette but also by the need of exploration and overcoming their
own limits.
My first contact with Aikido training
took place in a dojo with a large number of practitioners, many of
them very talented, advanced students which, over the next years,
established their own dojo and after that had the kindness of
allowing me to attend their seminaries. I am deeply grateful to all
my teachers for their time and for shearing their knowledge and I am
also grateful to all my collegues with whom I practiced Aikido for
helping me in my training.
I started, of course, with the ukemi
lessons, then the Aikido techniques followed and also a lot of work
but, after all these years spent on tatami I still feel that I am
only at the beginning. Because the more I advance on this path along
which any answer brings new questions the more I realize how little I
know about this environment I am exploring, how little I know about
myself and about the others around me. Therefore my searching process
goes on and opens new interesting areas for study so in the dojo I
live always in the present. Other thoughts and daily worries have no
place on the tatami. It is a pleasant experience that helps in my
endeavour of finding my inner and outer balance and opens the access
to the positive thinking which is so important in our evolution.
Of course, on so many occasions I don't
succeed in overcoming my limitations and conditioning or cannot
harmonize with certain situations. But I will keep trying. Because
this search for balance, for the Middle Path, makes us wish to
improve our behaviour, to try overcoming our fears, to look for
better solutions, to build and to be creative.
Adrian Ciomaga - 21.10.2013
“Cel ce nu poate sa iti
inteleaga tacerea nu iti va putea intelege nici cuvintele”
Elbert Hubbard
Dincolo de cuvinte
Imi aduc aminte cu bucurie de
discutiile pe care le aveam cu bunica mea, Dumnezeu sa o odihneasca,
despre lucruri care mi se pareau, la acea data, greu de imaginat.
Educat intr-un sistem care excludea trairea sufleteasca si punea
accent pe "devenirea omului nou" si pe cauterizarea eu-ului
interior, credinta bunicii mele imi parea un lucru desprins din
povestile cu zane. Usurinta cu care accepta drumul credintei in
lipsa, dupa parerea copilului de atunci, dovezilor palpabile si a
unei argumentari "stiintifice" era dezarmanta.
Acceptarea acestui dat mi se
parea injositoare si umilitoare iar eternul "pentru ca asa a
vrut El", care aparea la sfarsitul tuturor incercarilor mele de
a demola teoria creationista, era greu de acceptat de creierul meu
care avea nevoie de certitudini.
Bucuria acestei amintiri este
insotita si de tristetea despartirii dar si de tristetea de a nu fi
fost capabil la acea data sa inteleg semnificatia cuvintelor si
energia pozitiva care le insotea. Nevoia de a avea o explicatie pe
care creierul meu sa o inteleaga m-a indepartat de multe ori de la
esenta lucrurilor.
As vrea sa pot spune ca Aikido a
venit intr-un moment in care eram pregatit... Nu pot spune ca fost o
intamplare - am invatat, de-a lungul timpului, ca nu exista
intamplari. Jung spunea ca “Atunci cand o stare interioara nu poate
fi constientizata, este prezentata in exterior drept soarta”.
Orgoliul meu a tratat aceasta
noua aparitie ca pe o noua provocare si perfectionistul din mine a
incercat sa imbunatateasca in fiecare zi forma. In mod sigur,
uitandu-ma in trecut, nu am fost pregatit pentru acest drum si am
privit aceasta experienta ca pe (inca) un “sport” pe care urmeaza
sa il practic.
Dincolo de cuvintele care sunau
intr-un mod interesant si de vestimentatia ciudata, imi amintesc de
frustrarile resimtite in fata incapacitatii de a intelege mecanica
miscarii si de izbucnirile de orgoliu care derivau din aceste
situatii.
Cu fiecare nou grad si examen de
centura am incercat sa imi evaluez starea de spirit: cum m-am simtit
atunci cand am facut ceva gresit, cum m-am simtit cand am fost
apreciat si am incercat sa limitez interventia creierului si a
orgoliului in timpul practicii. Am incercat si inca incerc sa las la
intrarea in dojo gandurile preconcepute si barierele pe care singur
mi le impun.
Ma uitam zilele trecute la
inregistrarile video cu examinarile anterioare si am remarcat uneori
stangacia miscarilor. M-a bucurat ca aceasta analiza a venit in
liniste, fara ca orgoliul sa intervina si sa aduca energia negativa a
frustrarilor.
Ce inseamna Aikido pentru mine?
Imi dau seama ca nu prea mi-am intrerupt sirul gandurilor pentru a
gasi un raspuns si, paradoxal, ma bucura acest lucru. Faptul ca
practicile de Aikido au intrat in normalul existentei mele si fac
parte din firesc inseamna pentru mine mai mult decat o serie de
cuvinte care ar putea sa fie frumos colorate si expuse cititorului.
Energia pozitiva si bucuria pe care le simt la fiecare antrenament
sunt cele mai bune motive pentru care continui pe aceasta cale.
Aikido este in existenta mea
aici si acum. Nu exista trecut si nu exista viitor.
English version
“He who does not understand your silence will probably not understand your words.”
Albert
Hubbard
Beyond
the words
I
remember the talks I had with my grandmother, may God rest her soul,
about the things I felt very difficult to understand at that time.
Educated in a system that excluded the inner experience and
underlined the “new you achievement” and the exclusion of the
spirituality, my grandmother's faith seemed to me a spark of a fairly
tale. The easiness of accepting the path of faith without having a
concrete touchable proof and a scientific foundation seemed very
strange for the child I was.
To
obey to something you have never seen seemed that time humiliating
and the eternal “because that was His will”, that ended all my
quests to dismount the creationist theory was very hard to be
accepted by my brain, that wanted all the time not to deal with
uncertainty.
The
joy of this remembrance comes together with the sadness of parting
and with the sadness of not being able to understand at that time the
meaning of her words and positive energy that came from them. The
need of a “touchable” experience moved me away from the essence
of the things.
I
would like to say Aikido appeared in my life in a moment when I was
prepared... I couldn't say it was an accident – I've learned over
time there is no such thing. Jung said: “When
an inner situation is not made conscious, it appears outside as
fate.”
My
ego handled this “new entry” as a new challange and the inner
perfectionist tried to improve every day the way I was moving.
Looking back I am sure I was not prepeared for this path and I took
this new experience as a new sport I will practice.
Beyond
the fancy words and the strange clothing, I remember the frustrations
I had in front of the innability of understanding the body mechanics
and the burst of my ego derived from these situations.
With
every new step and belt exam I tried to evaluate the state of mind:
how did I felt when I did something wrong, how did I felt when I was
appreciated and I tried to limit the interference of my brain and my
ego throughout the practice. I tried to let the preconcieved thought
and the self-imposed barries at the very entrance of the dojo.
On
the digital recordings I have I happen to notice time to time the
cluminess of some moves. I feel good when this comes in quiet,
without the negative energy my ego would induce.
What
means Aikido to me? I realise I didn't interrupt my train of thoughts
to find a definite answer and this makes me feel good in a strange
way. The fact the Aikido entered in the daily schedule means to me
more than a series of nice shiny words to be exposed to the reader.
The positive energy and the joy I feel during each practice are the
best reason to follow on this path.
Aikido
is in my life here and now. There is no past and no future.
marți, 10 septembrie 2013
Recunostinta
Ma gandeam ca merita mentionati, cu recunostinta, toti maestrii pe care am avut sansa de a-i vedea practicand, la stagiile la care am putut participa de-a lungul anilor (ordinea este absolut aleatorie) :
Doshu Ueshiba Moriteru
Waka sensei Ueshiba Mitsuteru
Fujita Masatake sensei, mentorul si indrumatorul nostru, Aikikai Hombu Dojo
Kobayashi Yukimitsu sensei, indrumatorul tehnic al FRAA, Aikikai Hombu Dojo
Fukakusa Motohiro sensei, Thailanda
Wilco Vriesmann sensei, Olanda
Peter Bacas sensei, Olanda
Agostino Pagano sensei, Italia
Michel Gollo sensei, Ungaria
Giorgio Veneri sensei, Italia
Jean Dedobbler sensei, Belgia
Micheline Tissier sensei, Franta
Dorin Marchis sensei, Romania
Domenico Zucco sensei, Italia
Ernesto Ladavas sensei, Olanda
Francesco Verona sensei, Italia
Christian Tissier sensei, Franta
Yokota Yoshiaki sensei, Aikikai Hombu Dojo
Osawa Hayato sensei, Aikikai Hombu Dojo
Yasuno Masatoshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Seki Shoji sensei, Aikikai Hombu Dojo
Mori Tomohiro sensei, Aikikai Hombu Dojo
Ito Makoto sensei, Aikikai Hombu Dojo
Sugawara Shigeru sensei, Aikikai Hombu Dojo
Miyamoto Tsuruzo sensei, Aikikai Hombu Dojo
Arikawa Sadateru sensei, Aikikai Hombu Dojo
Igor Smigyn sensei, Ucraina
Tada Hiroshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Isoyama Hiroshi sensei, Japonia
Watanabe Nobuyuki sensei, Aikikai Hombu Dojo
Fujimaki Hiroshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Okamoto Yoko sensei, Japonia
Kanazawa Takeshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Kuribayashi Takanori sensei, Aikikai Hombu Dojo
Yamada Yoshimitsu sensei, Statele Unite ale Americii
Asai Katsuaki sensei, Germania
Irie Yoshinobu sensei, Aikikai Hombu Dojo
Nicolae Mitu sensei, Romania
Endo Seishiro sensei, Aikikai Hombu Dojo
Toriumi Koichi, Aikikai Hombu Dojo
Sasaki Masando sensei, Aikikai Hombu Dojo
Fujii Koichi sensei, Japonia
Viorel Dan sensei, Romania
Funakoshi Mitsuo sensei, Japonia
Yamada Jun sensei, Malaezia
Massimo Castelli, Italia
Iulian Perpelici sensei, Romania
Multumiri sincere tuturor acestor maestri pentru eforturile lor !
Doshu Ueshiba Moriteru
Waka sensei Ueshiba Mitsuteru
Fujita Masatake sensei, mentorul si indrumatorul nostru, Aikikai Hombu Dojo
Kobayashi Yukimitsu sensei, indrumatorul tehnic al FRAA, Aikikai Hombu Dojo
Fukakusa Motohiro sensei, Thailanda
Wilco Vriesmann sensei, Olanda
Peter Bacas sensei, Olanda
Agostino Pagano sensei, Italia
Michel Gollo sensei, Ungaria
Giorgio Veneri sensei, Italia
Jean Dedobbler sensei, Belgia
Micheline Tissier sensei, Franta
Dorin Marchis sensei, Romania
Domenico Zucco sensei, Italia
Ernesto Ladavas sensei, Olanda
Francesco Verona sensei, Italia
Christian Tissier sensei, Franta
Yokota Yoshiaki sensei, Aikikai Hombu Dojo
Osawa Hayato sensei, Aikikai Hombu Dojo
Yasuno Masatoshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Seki Shoji sensei, Aikikai Hombu Dojo
Mori Tomohiro sensei, Aikikai Hombu Dojo
Ito Makoto sensei, Aikikai Hombu Dojo
Sugawara Shigeru sensei, Aikikai Hombu Dojo
Miyamoto Tsuruzo sensei, Aikikai Hombu Dojo
Arikawa Sadateru sensei, Aikikai Hombu Dojo
Igor Smigyn sensei, Ucraina
Tada Hiroshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Isoyama Hiroshi sensei, Japonia
Watanabe Nobuyuki sensei, Aikikai Hombu Dojo
Fujimaki Hiroshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Okamoto Yoko sensei, Japonia
Kanazawa Takeshi sensei, Aikikai Hombu Dojo
Kuribayashi Takanori sensei, Aikikai Hombu Dojo
Yamada Yoshimitsu sensei, Statele Unite ale Americii
Asai Katsuaki sensei, Germania
Irie Yoshinobu sensei, Aikikai Hombu Dojo
Nicolae Mitu sensei, Romania
Endo Seishiro sensei, Aikikai Hombu Dojo
Toriumi Koichi, Aikikai Hombu Dojo
Sasaki Masando sensei, Aikikai Hombu Dojo
Fujii Koichi sensei, Japonia
Viorel Dan sensei, Romania
Funakoshi Mitsuo sensei, Japonia
Yamada Jun sensei, Malaezia
Massimo Castelli, Italia
Iulian Perpelici sensei, Romania
Multumiri sincere tuturor acestor maestri pentru eforturile lor !
marți, 27 august 2013
Aikikai Ploiesti - seminar 24,25 august 2013
Sambata 24 august si duminica 25 august, alaturi de Sorin Despa sensei, am participat, ca si invitati, la seminarul de week-end organizat de Adrian Ionescu sensei, Aura Ionescu sensei si Doru Popescu sensei de la Aikikai Ploiesti.
Acest seminar este unul - deja - traditional si marcheaza intr-un fel reluarea activitatii cu toate fortele la dojo-urile conduse de prietenii si colegii nostri de la Ploiesti. Am tinut trei lectii iar Sorin Despa sensei celelalte trei lectii (4 au fost sambata si 2 duminica dimineata) iar participarea a fost peste asteptarile mele si in orice caz, mai mare decat in precedentul an.
Speram ca anul viitor, cand acest seminar va fi organizat din nou (tot cam in aceeasi perioada conform lui Adrian Ionescu sensei) sa avem pe tatami si mai multi practicanti. Au fost prezenti practicanti din Bucuresti (Kenshin, Tenchi, Dumkan), Ploiesti (Aikikai Ploiesti), Campina (Aikikai Campina), Drobeta Turnu-Severin (Aikikai Drobeta), Craiova (Meiyo), Galati (Aikikai Galati). In orice caz, gradul de entuziasm si de implicare al celor prezenti a fost remarcabil si laudabil. Profit de ocazie pentru a le multumi tuturor celor care au reusit sa participe si in mod special elevilor mei de la Kenshin dojo care s-au mobilizat si au fost alaturi de mine si cu aceasta ocazie.
In ceea ce ma priveste am aratat in special tehnicile pe care ni le-a transmit maestrul nostru, Fujita Masatake sensei si am fost incantat sa vad o reactie foarte pozitiva atat din partea celor ce le stiau deja si care au avut privilegiul de a practica sub indrumarea dansului, cat si cei mai noi care nu au avut aceasta ocazie. In afara practicilor care au decurs bine pe cele doua suprafete puse la dispozitie de organizatori - una pentru copii si una pentru adulti - am avut placerea de a discuta, de a depana amintiri si de a face planuri alaturi de gazdele noastre.
Chiar daca programul de stagii internationale si nationale din acest an a fost si este unul consistent, este foarte placut sa vezi cum practicantii Fundatiei Romane de Aikido Aikikai se mobilizeaza pentru a fi impreuna pe tatami si nu numai. Pentru imagini va recomand sa consultati blogul colegilor nostri de la Aikikai Ploiesti (detalii pe www.aikikai.ro). Le multumesc tututor, practicanti si organizatori, atat in numele meu cat si in numele Fundatiei Romane de Aikido Aikikai.
miercuri, 21 august 2013
ESEU nidan - Claudiu Trandafir
Un
bun calator nu are fixat nici un plan
si
nu are intentia sa ajunga undeva.
Un bun artist isi lasa intuitia sa-l
conduca in orice directie l-ar duce.
Un cercetator s-a eliberat de concepte si isi
Un bun artist isi lasa intuitia sa-l
conduca in orice directie l-ar duce.
Un cercetator s-a eliberat de concepte si isi
tine
mintea deschisa spre ceea ce vine.
-
Tao te Ching -
Aici
si Acum
Zilnic
ne conducem existenta bombardati de evenimente intamplatoare in
majoritatea situatiilor ne raportam la experienta, la personajele pe
care le-am intalnit trecut, la modelele dupa care am dori sa conducem
viata si nu in ultimul rand la speratele pe care le avem pentru
viitor. Ne facem planuri si le schimbam in permanenta, in fiecare zi
si de cele mai multe ori de cateva ori pe zi. Invatam din mers, si
ne-am dori sa existe un manual de folosire pentru fiecare obsatcol pe
care il avem de depasit. Ne stabilim scopuri, obiective de atins,
planuim in permanenta actiuni si ne calculam miza, ce avem de
castigat sau de pierdut, ce consecinte ar avea fiecare decizie pe
care o luam.
Traim
contempland trecutul sau facand planuri de viitor si uitam permanet
ca traim in prezent si numai in prezent. Momentul pe care il traim
intra cu fiecare clipa in istoria personala, invatam, uitam,
repetam...
Am
descoperit AIKIDO intamplator, in urma cu mai bine de douazeci de ani
in timp ce studiam sa devin actor si le-am descoperit valente si
puncte comune si mai ales ca functioneaza pe acelesi pricipii.
Una
dintre cele mai importante lectii a fost lectia prezentului.
Latinii
de al Horatiu incoace l-au introdus in literatura elitista si in
filozofia de viata, Ovidiu marele exilat de la Tomis, i-a schimbat
usor sensul dar a pastrat expresia, Carpe
Diem - Traieste
Ziua, Bucura-te de Clipa, traducerile sunt multiple iar
interpretarile au si mai multe variante. Experienta prezentului,
intro forma sau alta este exprimata in toate flozofiile orientale sau
occidentale si, desi nu am cunostinte amanuntite cred ca este
exprimat in absolut toate miturile si culturile ca dovada ca adevarul
suprem este unul singur iar caile culturale prin care ajungi la el
sunt multiple.
Taoismul,
se spune, este o filozofie a lui Aici
si Acum, este
filozofia care te indeamna sa iti traiesti viata in mod placut, fara
a cauza altora sau chiar tie insuti neplaceri inutile. Ce principiu
de viata sanatos!? Este principiul cel mai important pe care O Sensei
Morihei Ueshiba a pus bazele a dezvoltat apoi toata practica aikido
si se bazeaza pe un concept simplu fi
prezent
si in
prezent,
fi constient de tine si de propria constiinta in permanenta, nu te
lasa furat de energii care nu te ajuta si nu iti servesc.
In
prezent se intampla totul!
Fiecare
clipa ce vine este deja in trecut in clipa in care te-ai gandit la
ea, singurul moment in care inveti despre
tine, despre cine esti cu adevarat este acum. Experienta nu poate fi
readata din memorie ea trebuie traita pentru a putea ramane cu ceva
la final. Daca vrei sa devi cel mai bun specialist, sau expert, in
cine
esti
atunci trebuie sa fi prezent aici
si acum!
In
dojo se intampla acest lucru. Pentru o ora si jumatate practicantul
se gandeste la el si la ceea ce face. Observa tehnica de practicat,
si inceraca sa o reproduca intocmai, constient de propriile
inabilitati, de propriul talent, de propriile defecte, dar la urma
urmei progresul si invatarea se produce prin experimentare si prin
practica, prin repetitii indelungate si numai daca esti prezent, aici
si acum.
Ca
actor am privilegiul de a experimenta si invata din experientele
personajelor carora le dau viata pe scena si in fata camerelor de
luat vederi, am privilegiul sa ma descopar in experiente pe care
altfel nu le-as fi trait vreodata insa toate acestea se intampla in
acel moment, in momentul in care se pune actiune.
Aikido
imi deschide si imi rafineaza perceptia asupra prezentului, atacul si
tehnica se petrec in acelasi timp daca ai pierdut momentul atunci
nimic nu mai conteaza, toate actiunile se schimba iar obiectivul se
indeparteaza. De acea cel ce ataca si cel ce se apara - Uke si Tori -
trebuie sa se intalneasca in acelasi moment, in aceeasi dimensiune a
timpului, aici si
acum; prea devreme
si cel ce se apara se invinge singur, prea tarziu si rezultatul si
consecintele sunt altele decat cele dorite. Pentru ca Aikido se
petrece in prezent si numai in prezent atentia practicantului este
concentrata pe cea ce se intampla aici si acum, el nu are planuri de
viitor la fel cum nu are istorie, singura sa grija este a
consecintelor actiunilor sale.
In
practica aikido invat numai si numai despre mine si numai aici
si acum!
Claudiu
Trandafir
ESEU shodan - Anton Zaharia
Inima
unei fiinte umane nu este cu nimic diferita de sufletul cerului si al
pamantului. In practica ta sa ai intotdeauna in minte interactiunea
dintre cer si pamant, apa si foc, yin si yang.
O Sensei
Morihei Ueshiba (Arta Pacii).
Practicand
Aikido, practic Arta Pacii, a unificarii tendintelor opuse si
anularea antagonismelor. Un atac reprezinta un dezechilibru, o
violare a pacii si a linistiei universale. Prin practica Aikido
incerc sa invat sa restabilesc echilibrul rupt de un atac, adaugand
actiunii pamantului, actiunea cerului, sau invers, daca atacul
foloseste actiunea cerului, adaug, nu opun, actiunea pamantului.
Termenul de adaugare mi se pare mult mai potrivit pentru Arta Pacii,
Aikido, decat opunere. De altfel, O Sensei foloseste termenul de
interactiune, nu opunere. Aikido este completare, umplerea unui gol,
a unui dezechilibru, este cu totul altceva decat o opozitie a unei
forte, contra altei forte.
Cele
trei perechi de elemente aparent contrare mentionate de O Sensei au
semnificatii aparte. Fortele cerului si ale pamantului sunt contrare
si in conflict permanent, in mentalul colectiv. Cerul dezvolta in
plan material fortele meteorologice, fortele cosmice ale atractiei
universale a corpurilor astronomice si fortele energetice ale
radiatiilor calorice, luminoase si radioactive, iar in plan spiritual
cerul este conceput ca sediul fortelor binelui. Pamantul prin
opozitie este considerat in plan material ca dezvoltand forte
materiale ce atrag fiintele spre subteranul arzator, provoaca
dezastre prin cutremure si eruptii, iar in plan spiritual este
considerat sediul fortelor raului. Privind din acest punct de vedere,
evident atacatorul dezvolta forte ce apartin pamantului, forte ce
trebuiesc intampinate si neutralizate cu forte ce apartin cerului.
La
a o analiza mai profunda, cerul si pamantul au aceeasi esenta.
Pamantul face parte din creatie, si se supune acelorasi legi cosmice
ca si toate celelalte corpuri ceresti. Legea atractiei universale se
aplica si pamntului ca si celorlalate componente ale universului, si
este corespunzatoare legii iubirii universale din planul spiritual.
Energiile dezvoltate de pamant sunt de aceeasi natura cu energiile
cosmice. Deci antagonismul este doar aparent, doar in mintea
oamenilor. O Sensei sugereaza stergerea confuziei ce se face intre
atributele cerului si ale pamantului, stergerea din mintea
atacatorului a intentiei de a tulbura pacea si linistea, si
readucerea situatiei la starea de echilibru, material si spiritual.
Perechea
foc apa este mai putin departajata ca cea precedenta in mentalul
uman, desi in viata practica apa stinge focul, iar focul evapora apa.
In filozofiile orientale, elementul apa este produs de fier (sau
aer), si produce lemn. Focul este produs de lemn si produce pamant.
Deci legatura dintre ele este mai nuantata. O Sensei sugereaza
practicantului de Aikido sa vada interactiunea dintre apa si foc,
dincolo de aparente, dincolo de conceptiile general acceptate. In
esenta lor, apa si focul sunt doua manifestari ale energiei
universale, apa find o manifestare materiala, maleabila si
insinuanta, focul fiind o manifestare energetica, impetuoasa
transformatoare. Folosind una din aceste forme pentru intampinarea,
sau mai precis, pentru completarea, unui atac de natura celeilalte,
aducem neutralizarea actiunii daunatoare, restabilim pacea si depasim
iluzia antagonismului celor doua forme.
Cea
de a treia pereche mentionata de O Sensei, yin si yang, dezvaluie
clar intentia sa de a indica practicantului de Aikido folosirea
completarii unui deficit, in locul antagonismului. Yin si yang sunt
energii pure care inpreuna formeaza esenta lumii, energia universala,
ki. Prezenta in diverse proportii a acestor energii, provoaca
fenomenele lumii. Aici este clar ca O Sensei nu se refera la energii
sau actiuni contrare, ci la energii si actiuni complementare. Orice
atac reprezinta un exces al uneia din aceste energii si deficitul
celeilalte, fata de situatia existenta. Pentru aducerea situatiei la
starea de pace si liniste, trebuie sa contrabalansam excesul prin
adaugarea de energie complementara, in proportie adecvata.
Practicantii
Aikido invata sa foloseasca exact atata energie si actiune
complementara, cat este necesara pentru neutralizarea atacului si
restabilirea pacii. Un exces de energie complementara ar duce la alt
dezechilibru, deci s-ar indeparta de scopul si spiritul Aikido.
Sufletul
omulni este similar cu sufletul cerului si al pamantului.
Practicantul de Aikido este pe calea intelegerii si realizarii
comuniunii sufletului sau cu sufletul Universului.
Practicant
Aikido
Anton-Alexandru Zaharia
ESEU shodan - Gabriela Moldovan
Univers,Cer
si Pamant,Pamant si Cer
Stresul
cotidian,oboseala de la locul de munca,si durerile mele de spate,au
fost motive foarte serioase,care m-au determinat sa iau hotararea de
a merge la o sala de sport.
Intr-o
seara,uitandu-ma la un film ,avandu-l protagonist pe Steven Seagal,am
hotarat sa merg la Aikido,sperand,ca dupa cateva practici,sa-mi
treaca si durerile de coloana.
Restul,intalnirea
mea cu Aikido este soarta,intamplare,Karma.
La inceput
nu stiam ce inseamna Aikido,acum dupa cinci ani de practica
intensa,iubesc foarte mult Aikido,imi dau seama ca este o arta
martiala ce ma caracterizeaza:disciplina,respect,curatenie
spirituala.
O- Sensei
Morihei Ueshiba, consacrandu-se de la varsta de 15 ani studiului
Budo,avea sa descopere singur,lucrul cautat cu atata
ardoare;”Adevaratul Budo este,de a accepta spiritul Universului,de
a mentine pacea in lume,de a pune in valoare tot ceea ce fiinteaza in
natura si in conformitate cu legile acesteia”.
Si aceasta
inseamna Aikido;Aikido este budo(arta martiala)care ne arata drumul
catre armonie;Aikido sta la radacinile marelui spirit al reunificarii
intregii creatii manifestate.
„ Antrenamentul
zilnic in Arta Pacii,-cum isi mai denumeste O Sensei arta luptei
sale-,permite Divinitatii din-nauntrul tau sa straluceasca din ce in
ce mai tare.
Arta Pacii
nu va restrictiona niciodata nimic;ea imbratiseaza si purifica
totul”.
Ce denumire
poate fi mai innaltatoare decat Arta Pacii?!
E arta
tuturor religiilor la un loc,e visul celor mai umaniste arte;e visul
omenirii!!!
De ce am
nevoie de aikido?-Nu stiu,sau poate stiu prea bine.
Acum mi-am
dat seama ca am gasit ceea ce cautam:sanatate fizica,dezvoltare
spirituala si pacea interioara.
Iubesc
Aikido,pentru ca eticheta respectul si bunul simt sunt la loc de
cinste;trebuie sa acordam respect tuturor si sa nu uitam sa multumim
ori de cate ori este nevoie.
A respecta
partenerul,inseamna sa avem grija sa nu-l ranim,trebuie sa tinem cont
de faptul ca el ne ofera corpul pentru ca noi sa avansam,sa ne
antrenam,sa invatam;trebuie sa devenim mai buni,sa fim modesti si
rabdatori;sunt sfaturi pe care le aud mereu,la Dojo,de la Sensei.
De ce avem
nevoie de protectia spiritului Universului,de ce avem nevoie de
valorile fiintei Natura,de legile ei implacabile,de ce de
echilibru,de ce de Divinitate,de ce de pace?!De ce?
Aikido este in
foarte mare masura,raspunsul la toate aceste intrebari.
Dar pentru a
intelege foarte bine raspunsurile la aceste intrebari,este neaparat
necesar sa practicam cu perseverenta,sa muncim si sa transpiram pe
tatami,sa avem o putere spirituala mai mare si sa rezistam pe Cale.
Ce inseamna
Sensei ,decat invatator sau profesor,calauzitor sau intelept?
Eu as spune
calauza pe drumul intelepciunii,spre Arta Pacii,spre Arta Aikido.
Din momentul
in care iti vezi si constientizezi Sensei-ul,ca pe o adevarata
calauza spre intelepciunea Aikido,principiile de baza si respectul
fata de Dojo,fata de tatami,fata de Kamiza,fata de toti aikidoka,si
nu in ultimul rand fata de Sensei,vin de la sine.
Un Sensei
adevarat,de la inaltimea modestiei inteleptului,va sti sa-si ridice
elevul spre drumul prafuit cu colb de stele,spre constelatia Aikido.
Eu cred si
stiu ca am calauza inteleapta,spre acest Cer.
Ii multumesc
din tot sufletul lui Sensei Adrian Bunea pentru tot ceea ce m-a
invatat in a practica Aikido,un om cu o personalitate
distincta,pentru care ,principiile de
baza-onoarea,integritatea,onestitatea,respectul-sunt primordiale la
Dojo ,si in viata cotidiana.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)