Aikido pentru mine - Vlad Iacobescu, Rakuten Dojo

Am început să practic Aikido în 2001, la 26 de ani. Eram tânăr, necăsătorit, fără copii și fără obligații. Lucram în televiziune, într-un mediu tânăr și boem. De câțiva ani cochetam cu ideea de a începe studiul acestei arte însă facultatea a trecut rapid, cu multe nopți nedormite și un program haotic. Lipsa publicității în Romania pentru Aikido în acea perioadă a făcut ca primul pas să se lungească pe 4 ani.
Am făcut pasul și am descoperit puțin câte puțin ceea ce se afla în spatele procedeelor spectaculoase din filmele lui Steven Seagal, care m-au uimit în adolescenta. Ușurința cu care Steven își arunca adversarii, lipsa loviturilor (sau cel puțin opțiunea exista) au fost elementele care m-au făcut să aleg această artă, eu nefiind o fire violentă. 

Evident, ca orice tanar care a prins caderea comunismului in liceu, am avut o perioada in care am practicat o forma de karate, fiind printre artele martiale ce au luat avant in acea perioada. Dar nu a durat mai mult de jumatate de an.
Aikido m-a surprins. Interesul meu nu a scazut nici dupa 8 ani, perioada in care viata mea a trecut prin multe transformari. Acum, intr-un program aglomerat, cu agenda organizata pe mult timp inainte, Aikido isi gaseste locul lui. Si asta nu se intampla din cauza obiceiurilor instalate sau a lipsei altor hobby-uri, ci pentru ca Aikido e o arta martiala moderna, complexa, sublimata din alte arte martiale respectand principii, care mi se potriveste si care imi pastreaza interesul.
“Aiki Do”, este tradus in general drept "Calea uniunii cu energia vietii – ki” sau “Calea spiritului armonios”, cuvantul fiind format din 3 Kanji:
合 - ai – uniune, armonizare
気 - ki - spirit, energia universala, a vietii
道 - dō – cale, metoda
Principiile de nonviolenta, folosirea atacului adversarului impotriva acestuia, a ki-ului in locul fortei, au transformat procedeele preluate din artele martiale precursoare, dezvoltand elemente subtile pentru un observator neavizat.
In locul fortei, aikidoka foloseste intrari si miscari circulare prin care uneste miscarea atacatorului cu a sa, redirectionandu-l pe o alta traiectorie, defavorizanta, si terminand cu o aruncare sau o fixare.
Pentru ca intrarea sa fie eficienta ea trebuie sa respecte cateva elemente, fiecare vital :
Starea mentala
Momentul intrarii, in timp si spatiu
Distanta pana la care se intra, distanta dintre adversari – “ma-ai”
Folosirea Ki-ului si evitarea folosirii fortei
Miscarea sincronizata cu adversarul
Perceptia asupra adversarului, a mediului inconjurator – “zanshin”
Daca la inceput, esti preocupat de mecanica procedeelor, de succesiunea miscarilor ce trebuie urmate, in timp se finiseaza elementele de mai sus, elemente ce dau spirit, viata mecanismului.
Pot spune, ca dupa multi ani de studiu, am inteles ce nu stiu, ce trebuie sa invat in continuare, unde nu respect “elementele”. Dar acest lucru nu face decat sa-mi sporeasca interesul sa descopar, sa ma perfectionez, sa continui, sa caut aplicatii in activitatile cotidiene.
Starea mentala e punctul de plecare. Relaxarea mentala si a corpului sunt necesare pentru o intrare curajoasa spre atacul lui uke.
Urmeaza momentul intrarii. Daca se intra prea repede, uke e posibil sa nu declanseze atacul, sau poate sa schimbe modalitatea de atac. Daca e prea tarziu….
Momentul intrarii din punct de vedere spatial e in legatura cu urmatorul element – ma-ai. – distanta pana la adversar. Distanta pana la care se inrta trebuie sa fie exacta. O distanta prea mare face ca cele 2 hara , al lui uke si cel al lui tori, sa nu se conecteze, si sa nu se miste in armonie. O distanta prea mica poate face ca adversarii sa se loveasca unul de celalalt, tori sa-si piarda echilibrul, sau tori sa ajunga in aria de actiune a lui uke pentru un alt atac.
In acest moment al procedeului, daca tori se incordeaza si incearca sa foloseasca forta in detrimentul ki-ului, declanseaza o reactie de incordare a lui uke, care sparge cursivitatea, curgerea miscarii lui uke, condusa de tori.
Miscarea sincronizata cu adversarul e rezultatul elementelor precedente si este pastrata prin perceptia pozitiei lui uke, a vitezei lui de deplasare si reactia in consecinta a lui tori.
Fiecare din elementele enumerate trebuie studiat, dezvoltat, insa ele functioneaza toate impreuna, si nerespectarea unuia distruge intregul lant. O intrare prea tarzie, il face pe tori sa ajunga prea tarziu in punctul de ma-ai, sau sa nu mai ajunga acolo, apoi sa foloseasca forta si sa traga de uke pentru a recupera. Nefolosirea ki-ului si utilizarea fortei, face ca uke sa reactioneze, sa se incordeze, miscarea sa pierde din inertie, iar finalizarea procedeului este ratata, sau mai rau, uke are ocazia de a aplica un contraprocedeu.
Pentru mine, cel mai dificil, pentru ca trebuie sa schimbe obiceiuri vechi, e antrenamentul pentru starea mentala. Dar in acelasi timp, cele mai mari satisfactii in momentul in care apar imbunatatiri, tot de aici imi vin.
Exercitiile de respiratie pentru relaxare si intarirea ki-ului au efecte vizibile si in viata de zi cu zi. Stresul de la munca este diminuat, caci vestile proaste nu mai par apocaliptice, iar un cap limpede ierarhizeaza mai bine activitatile si munca e terminata la termen. Nelinistea ca lucruri rele se pot intampla, generata de schimbarile in societate, de presiunea vestilor proaste din jur, se poate elimina prin respiratia abdominala, de relaxare.
Toate aceste elemente de finete, ce trebuie descoperite cu greu, prin munca, aplicabilitatea lor si in alte domenii din viata, sunt ceea ce imi pastreaza interesul viu pentru aikido.
Stiu ca mai sunt multe lucruri fascinante de invatat si ca aikido e deja o parte din viata mea. E un mod de a descoperi lumea, o cale pe care mergi intreaga viata.
Nu mai este importanta destinatia, conteaza bucuria si satisfactiile calatoriei.

Vlad Iacobescu - Eseu pentru gradul de shodan