luni, 30 noiembrie 2009

Seminarul de la Cluj

Am revenit duminică după-amiază cu avionul companiei Tarom de la seminarul de iarnă al FRAA, organizat în noua sală Musubi Dojo din Cluj-Napoca. Cu avionul și cu câteva impresii....

miercuri, 25 noiembrie 2009

Februarie 2010 - Pagano Sensei

Am plăcerea de a vă informa că la începutul lunii februarie a anului viitor (2010) vom organiza stagiul anual cu maestrul Agostino Pagano, 6 dan Aikikai Aikido. Pentru cei interesați iată detaliile, cu mențiunea că vom face tot posibilul să anunțăm din timp eventuale modificări.

luni, 23 noiembrie 2009

Kenshin Dojo - Anunț important

În ultimii aproape doi ani, Kenshin Dojo și Rakuten Dojo au funcționat la aceeași adresă, având doi instructori: Adrian Bunea și Viorel Dan.

Ca urmare a mutării Rakuten Dojo la noua locație din strada Claudiu 16, de la 1 Decembrie 2009 cele două dojo-uri vor funcționa din nou ca entități distincte.

Având în vedere cele de mai sus, practicanții vor trebui să opteze în scris, până în data menționată, pentru dojo-ul în cadrul căruia doresc să își continue activitatea.

Închei aici, cu speranța că lucrurile vor merge și mai bine în viitor, în ideea promovării Aikido Aikikai.

Shobu Aikido of Boston

Astăzi m-am înscris ca membru în comunitatea Shobu Aikido. Această comunitate este găzduită de site-ul http://www.shobu.org/ care, la rândul lui, aparține școlii de Aikido Shobu a maestrului William (Bob) Gleason. Acesta a studiat Aikido în Japonia timp de 10 ani, între 1970 și 1980. A practicat atât la Hombu Dojo, cât și la dojo-urile regretatului maestru Yamaguchi Seigo (9 dan), precum și în acela al maestrului Takeda (8 dan, elev al lui Yamaguchi Seigo sensei).

Cu vocație de artist (cântă la chitară), maestrul Gleason este autorul a două cărți extrem de interesante care aprofundează aspectele teoretice și filozofice ale Aikido; a editat și un DVD în care arată asemănările între tehnicile cu mâna goală și cele cu arme, văzute prin prisma Aikido.

Vă recomand cu multă căldură să intrați pe site-ul maestrului Gleason, unde veți găsi și un articol foarte interesant despre practica acestuia în Japonia.

vineri, 6 noiembrie 2009

Stagiul de iarnă al F.R.A.A.

Între 26 și 29 noiembrie 2009 Dojo-ul Central al FRAA va găzdui seminarul internațional de iarnă, care îi va avea ca invitați pe Shihan Motohiro Fukakusa (7 Dan), Shihan Jun Yamada (7 Dan) și Sensei Igor Shmyghin (5 Dan). Iată programul seminarului....

marți, 3 noiembrie 2009

Stagiu aniversar DOSHIN - Râmnicu Valcea

La invitația prietenului nostru Ștefan Serafim, dojo-cho al DOSHIN Râmnicu Vâlcea, am participat alături de maeștrii Sorin Despa și Viorel Dan la stagiul aniversar al acestui dojo. Șase ani au trecut foarte repede iar eforturile lui Ștefan au fost absolut remarcabile de-a lungul acestor ani. Nu putem decât să îi dorim ca și în viitor să aibă puterea de a continua această muncă, alături de toți practicanții din Rm. Vâlcea.

miercuri, 28 octombrie 2009

Examinări București – completare

Revin la examinările din 24.10.2009 întrucât unul dintre colegii noștri a făcut o remarcă pe deplin justificată referitoare la faptul că am scris numai despre cei care au promovat examenele de yudansha, dar nu am făcut același lucru și despre cei care au promovat examenele de grade kyu.

Având în vedere cele de mai sus, fac această revenire, precizând că toți cei examinați au fost promovați iar examenul a fost unul bun. Nu foarte bun, însă asta nu înseamna decât că în viitor eforturile și implicarea tuturor trebuie să fie și mai mare.

Mie mi-a plăcut evoluția practicanților precum și discuția amicală de după examen; aș vrea să cred că și noi, ca instructori, am reușit să transmitem mesajul, atât pe cel tehnic cât și pe cel spiritual, către elevii noștri.

marți, 27 octombrie 2009

Despre Kuzushi - George Stoian, Kenshin dojo

Cum ar putea un copil de clasa întâi să stea împotriva unor derbedei mai mari decât el? La întrebarea aceasta am încercat să-mi răspund cu mulți ani în urmă văzând un grup de elevi dintr-a cincea îmbrâncindu-ne pe noi, cei mai mici, și punându-ne piedică pentru a ne trânti pe o porțiune de gheață la ieșirea din curtea școlii.

Aikido pentru mine - Vlad Iacobescu, Rakuten Dojo

Am început să practic Aikido în 2001, la 26 de ani. Eram tânăr, necăsătorit, fără copii și fără obligații. Lucram în televiziune, într-un mediu tânăr și boem. De câțiva ani cochetam cu ideea de a începe studiul acestei arte însă facultatea a trecut rapid, cu multe nopți nedormite și un program haotic. Lipsa publicității în Romania pentru Aikido în acea perioadă a făcut ca primul pas să se lungească pe 4 ani.
Am făcut pasul și am descoperit puțin câte puțin ceea ce se afla în spatele procedeelor spectaculoase din filmele lui Steven Seagal, care m-au uimit în adolescenta. Ușurința cu care Steven își arunca adversarii, lipsa loviturilor (sau cel puțin opțiunea exista) au fost elementele care m-au făcut să aleg această artă, eu nefiind o fire violentă. 

luni, 26 octombrie 2009

Examinări

Îmi face mare plăcere că șase dintre practicanții filialei București a Fundației Române de Aikido Aikikai, fac parte începând de sâmbătă, dintre yudansha:


TENCHI DOJO
Cristian Crăciun - shodan
Roxana Grămadă - shodan
Adriana Inoan - shodan
Alexandru Lupoi - shodan


RAKUTEN DOJO
Florin Lit - shodan
Vlad Iacobescu - shodan


Alți doi practicanți au fost promovați la gradul de nidan:


Dan Vătămanu, TENCHI DOJO
George Stoian, KENSHIN DOJO


Sincere felicitări tuturor și mulțumiri lui Dorin Marchiș sensei pentru efortul de a veni la București și de a examina pe toți cei de mai sus. Nu pot să închei fără a aminti ceea ce spunea Fujita sensei: "De abia după ce ai fost promovat în grad începe adevărata muncă".